Societatea de termoficare a Focşaniului mai produce apă caldă şi căldură pentru 35% din oraş. Clienţii fug pe capete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ENET se află în insolvenţă de anul trecut şi are un administrator special cu probleme penale, trimis în judecată într-un dosar instrumentat de DNA.

ENET, societatea de termoficare aflată în subordinea Consiliului Local Focşani, mai are puţin peste 10.000 de clienţi, din cei 30.000 în vremurile bune, când tot oraşul era încălzit.

Cei mai mulţi au plecat din sistemul centralizat după anul 2.000, când în fiecare an apa caldă se întrerupea pe timpul verii, iar duşurile binefăcătoare erau doar un vis frumos. În ciuda investiţiilor de zeci de milioane de euro făcute în centrala termică, bani atraşi din fonduri europene, situaţia nu s-a stabilizat, în ultimii doi ani continuând în forţă debranşările.

Dacă în 2018 peste 500 de clienţi au ales confortul unei centrale termice de apartament, cu costuri mult mai mici, în 2019 numărul celor care au renunţat la apa "călâie" dată de ENET, livrată după jumătate de oră de stat cu robinetul deschis, a fost de 800 iar tendinţa este de creştere.

Ceea ce înseamnă că investiţia care se face în prezent, de înlocuire a reţelelor termice din subsol, în valoare de 16 milion de euro, tot bani europeni, este în general o lucrare inutilă, întrucât  fondurile ar fi fost mai bine investite în centrale de blocuri mai eficiente decât acest sistem. În plus, preţul gigacaloriei este prevăzut să crească până la 600 de lei în următorii zece ani.

„Debranşarea de la sistem rămâne în continuare o problemă care afectează eficienţa sistemului, scăderea cantităţilor de energie termică livrate având impact negativ şi în livrările de energie electrică”, se arată în raportul administratorului special, Cristina Costin.

Societatea se află în insolvenţă şi iar administrator special, Cristina Costin, este o fostă angajată a Primăriei Focşani, rămasă fără loc de muncă după ce a fost trimisă în judecată de DNA în dosarul în care este judecat şi fostul primar al oraşului, Decebal Bacinschi. În noua funcţie, de administrator special, Cristina Costin primeşte o indemnizaţie lunară brută de 12.832 de lei, adică peste 2.700 de euro.

Ea trebuie să salveze societatea de la faliment, ca urmare a datoriilor  imense către mai mulţi creditori. 

Societatea a intrat în insolvenţă la începutul lunii octombrie 2019 din cauza datoriilor de peste 140 de milioane de lei acumulate în timp.

O soluţie de redresare pentru ca societatea să scape de datorii ar fi restructurarea financiară, care presupunea conversia acţiunilor, lucru care ar scoate societatea din insolvenţă fără să se considere că a beneficiat de ajutor de stat. Nimeni nu ţi-a asumat însă până acum această soluţie.

Vă mai recomandăm:

Nori negri peste societatea de termoficare: a intrat în insolvenţă. De ce spune conducerea ENET că este o soluţie salvatoare

Angajaţii societăţii de termoficare, fără salarii de două luni. ENET este în colaps

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite