Transport local pentru sătenii din Ciorăşti-Vrancea cu microbuzul care plimba turişti pe Coasta de Azur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale au achiziţionat de curând, din străinătate,  un midibuz, pentru care au plătit 13.500 de euro, cu care se va face transport local.

Ciorăşti este o comună din Vrancea, cu 3150 de locuitori şi şase sate componente, respectiv, Codreşti, Mihălceni, Salcia Nouă, Salcia Veche. Satu Nou şi Spătăreasa.

Pentru a veni în întâmpinarea oamenilor din aceste localităţi, administraţia locală a achiziţionat de curând un midibuz, lucru unicat în Vrancea şi posibil şi în ţară, cu care se va face transport local către satele componente, conform unui grafic orar stabilit de primărie.

Midibuzul a fost achiziţionat de la o firmă din Olanda şi a costat 13.500 de euro. Potrivit  conducerii primăriei, în trecut a fost folosit la transportul turiştilor pe Coasta de Azur.

„Mulţi dintre locuitorii comunei noastre sunt persoane în vârstă, cărora le este greu să se deplaseze între sate sau până în centrul localităţii. Din acest motiv am decis să achiziţionăm un autobuz pentru transportul acestora”, a precizat Nicolae Braică, primarul comunei Ciorăşti.

În plus, de transport pot beneficia şi elevii.

Potrivit edilului, mijlocul de transport este condus de o femeie iar distanţa pe care midibuzul o va parcurge zilnic este de 65 de kilometri.

Până la 1 aprilie localnicii folosesc gratuit acest mijloc de transport, iar după această dată costul unei călătorii va fi de doi lei.

Se apreciază că Primăria îşi va amortiza investiţia  în patru ani.

Primăria Ciorăşti este aceeaşi care a înfiinţat propria societate de construcţii, care realizează lucrările de interes utilitar din comunitate.

Firma SC Prestări Servicii are 23 de angajaţi, toţi localnici care în trecut erau şomeri, iar lucrările pe care le efectuează sunt dintre cele diverse.

Vă mai recomandăm:

Investiţii rentabile la Ciorăşti, cu firma primăriei

Comuna Ciorăşti este singura din judeţul Vrancea care a înfiinţat o firmă cu ajutorul căreia execută lucrări publice.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite