Trei primari PSD cer preşedintelui PNL Vrancea să-i ajute să redevină „defavorizaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarii PSD ai comunelor Gura Caliţei, Bordeşti şi Dumitreşti s-au plâns deputatului PNL Nini Săpunaru că localităţile pe care le conduc au pierdut statutul de zonă defavorizată, fapt pentru care fermierii pierd acum foarte mulţi bani europeni.

Petrică Dogaru, primarul comunei Dumitreşti, Gheorghe Tătaru, primarul din Bordeşti, şi Nicolae Ţandără, primarul comunei Gura Caliţei, toţi edili la PSD, au cerut sprijin deputatului PNL Nini Săpunaru, care este şi preşedinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, pentru rezolvarea unei probleme „delicate”, aşa cum o numesc ei.

Aceştia acuză Ministerul Agriculturii că a aplicat greşit nişte indicatori care au scos comunele din care fac parte din categoria zonelor defavorizate, astfel că fiecare fermier pierde la subvenţii 85 de euro/hectar/an, proiectele europene au punctaj mai mic, iar localităţile nu mai primesc fonduri pentru terenuri degradate.

ADRESA PRIMARI

„După cum ştiţi, începând cu data de 6 aprilie 2015, fermierii depun cererile pentru plata subvenţiilor pe unitatea de suprafaţă, zonă defavorizată etc, în conformitate cu prevederile legale. Spre deosebire de anii trecuţi (PNDR 2007-2013), când fermierii din localitatea noastră au bifat în cererea către APIA şi zona defavorizată, pentru următorii şase ani (PNDR 2014-2020) acest lucru nu va mai fi posibil. Care vor fi urmările? Fermierii mari sau mici, persoane fizice şi juridice din localitatea noastră nu vor mai încasa o sumă de 85 de euro/hectar/an; fermieri din localitatea noastră, inclusiv primăria, nu vor mai beneficia de punctaj suplimentar la depunerea proiectelor pentru atragerea de fonduri pe programe cu finanţare externă. Dar poate cel mai important lucru este acela că localitatea noastră nu va putea accesa fonduri de la UE pentru combaterea degradării solurilor, combaterea acidităţii sau sărăturării solurilor, după caz, tocmai ca urmare a excluderii din zona defavorizată, ceea ce va face ca niciodată aceste terenuri să nu poată fi reabilitate  din punct de vedere al potenţialului de producţie”, spun cei trei primari în adresa trimisă şefului PNL Vrancea.
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite