Un guvern cu tracţiunea pe claxon şi imagine

Marţi, în jurul prânzului, am primit un apel telefonic de la un post local de televiziune dintr-un judeţ din Moldova de mijloc. Persoana de la celălalt capăt al receptorului s-a recomandat a fi realizator de emisiuni economice şi a dorit să ştie câteva lucruri: dacă sunt la curent cu măsurile guvernului Ponta de stimulare a consumului, pentru creşterea economică, şi dacă am o opinie în legătură cu acestea.

A menţionat facilităţile acordate  persoanelor fizice cu datorii la bănci, ajutorul de stat acordat şi angajatorilor care creează cel puţin 20 de noi locuri de muncă, majorarea accizei la carburanţi şi reducerea CAS cu 5%. În scurta convorbire telefonică avută, i-am confirmat că urmăresc cu atenţie, de mai bine de patru decenii, tot ceea ce decid în domeniul economie şi nu numai guvernele vremelnice.

A înţeles că în materie de economie sunt la mine acasă şi a rămas să mai sune dacă va avea nevoie de părerea mea într-o emisiune televizată din acea seară. Îmi indicase şi intervalul orar de timp în care aş fi putut fi contactat. Când nu mă mai aşteptam ca privitorii acelui post de televiziune să afle şi părerea unui bătrân ziarist din Focşani în legătură măsurile „geniale” ale necoptului prim-ministru al României, a sunat telefonul şi convorbirea a durat exact 7 minute.

Iar eu am relatat, sintetic, ceea ce ştiu, ceea ce cred şi ceea ce urmăreşte nu numai guvernul, ci întreaga putere politică (executivă şi legislativă) a USL.

Referitor la proiectata ordonanţă de guvern privind înjumătăţirea ratei la creditele bancare contractate de către persoanele fizice (salariaţi şi pensionari) care au un venit lunar mai mic sau egal cu 1.610 lei, am avut/am o opinie indubitabilă: este încă o măsură populistă a premierului vremelnic.

O poleială a imaginii sale de politician care urmăreşte cum să împuşte doi iepuri dintr-un foc: să creadă lumea că el caută soluţii pentru creşterea economică a ţării, dar să creadă şi mai tare că el nu are somn de grija celor 907.000 de cetăţeni români cu credite restante de peste 1,7 miliarde de euro la băncile comerciale.

De fapt, Victor Ponta şi camarila PSD din jurul lui au în vizor o altă ţintă: abandonarea, în viitor (poate începând cu anul bugetar 2015), a cotei unice de impozitare şi trecerea la impozitarea progresivă. Într-o astfel de situaţie, mare parte din sărăcimea salarială şi pensionară căreia i adresează socialiştii românii oricum va fi impozitată foarte puţin sau deloc, încadrându-se sub grila de impozitare.

Şi atunci Ponta va putea să le spună cu mândrie: „iată, m-am ţinut de cuvânt, voi nu mai plătiţi impozite la salariu; sau vi l-am redus la maximum”. S-a mai întâmplat acest lucru şi pe vremea guvernelor Văcăroiu şi Năstase, când aproximativ 800.000 de salariaţi erau scutiţi de impozit întrucât nu se încadrau nici în cea mai redusă grilă de impozitare, ei considerând că puterea de atunci le acorda o facilitate ca să supravieţuiască. Iar recunoştinţa sărăcimii venea la vot. Cu ştampila pe trandafiri! Aşa şi-au construit socialiştii (până la social-democraţie e cale lungă în teoria şi practica PSD!) un bazin electoral stabil de circa 30-32 % dintre votanţii săi fidelizaţi.

Şi astăzi, marea majoritate a celor 907.000 de restanţieri la bănci sunt oameni amărâţi, cu salariul minim pe economie. În aceeaşi situaţie sunt şi pensionarii restanţieri. Cu vreo două seri în urmă, unul dintre liderii organizaţiilor de pensionari din România (atât de numeroase, politizate şi pe placul premierului!) afirma că, din totalul celor 5,4 milioane de persoane, mai bine de 2,7 milioane au pensii de până la 740 lei.

În tot acest spectacol de sunet şi lumini…electorale, mă aşteptam ca liberalii din coaliţia de guvernare să aibă un punct de vedere. Sau o reacţie. Dar, tăcere…Încet, încet, socialiştii  au spălat creierul liberalilor şi l-au înroşit mai ceva ca pe…ouăle de Paşti.

Abia ieri a ieşit la rampă unul dintre ei, vicepreşedintele Klaus Johannis, spunând  că „măsura Guvernului de a reeşalona creditele bancare nu a fost discutată şi agreată în PNL”, că „această măsură nu este liberală”,  că va solicita ”clarificări la Delegaţia Permanentă a partidului” şi  că este „sceptic, ca să nu spun altceva”.

În actul de guvernare, a vinde pielea ursului din pădure nu înseamnă în nici un fel o guvernare performantă, ci una populistă. Pentru că de la dorinţă la putirinţă e cale lungă. Iar calea lungă, în acest caz, înseamnă acordul voluntar al băncilor pentru aplicarea ordonanţei guvernamentale.

Or, România nu mai are decât două bănci cu capital integral românesc  (CEC şi Eximbank), excluse de la astfel de învârteli electorale, iar filialele băncilor-mamă, cu sediul central în Austria, Grecia, Cipru, Olanda sau pe alte meridiane, nu cred că aşteptau  nerăbdătoare invitaţia premierului pentru a face acte de filantropie în intervalul 1 aprilie 2014 -1 aprilie 2015.

Prin încercare de reducere temporară a ratelor restanţe ale sărăcimii, premierul guvernului cu tracţiunea pe claxon şi imagine comite două gafe de proporţii: una economică (se amestecă într-un act contractual încheiat între două părţi, bancă-client), alta de inechitate socială: pentru unii fiind mumă (cei cu venituri salariale lunare de până la 1.610 lei), pentru alţii - ciumă (pentru cei cu salarii ceva mai mari, care au şi ei credite restante). El procedează machiavellic: scopul scuză mijloacele.

Dar nici Mafalda şi nici Mama Omida nu pot ghici că jumătate din rata bancară economisită a debitorilor se va duce în consum de-aici încolo, pentru ca motorul economiei să prindă o turaţie sporită.

Ca să nu creadă cineva că aş fi unul dintre cârcotaşii care pun sub semnul întrebării, de-a valma, toate măsurile guvernamentale, am mai spus în acea emisiune, în care am fost invitat să am o părere, că îmbrăţişez sprijinirea IMM care creează cel puţin 20 de noi locuri de muncă (statul urmând să  plătească jumătate din salariile noilor angajaţi), precum şi pe aceea privind scutirea companiilor de impozitul pe profitul reinvestit în producţie şi achiziţia de tehnologie.

Ultimul punct de vedere personal din acea emisiune a vizat mult aşteptata măsură liberală de reducere a CAS cu 5%, începând cu a doua jumătate a anului, despre care am spus că sunt sceptic, prudenţa fiindu-mi dată de cititul printre rândurile celor afirmate de creditorii internaţionali.

În timp ce ai noştri ca brazii din guvern (sprinteni la minte ca salvatorii de la ISU care nu au reuşit în timp util să decripteze coordonatele geografice ale tragediei aviatice din Apuseni) o tot ţin danga-langa că, gata, de la vară angajatorii vor plăti un CAS redus, doamna Şchaechter de la FMI a avut un alt punct de vedere: „discuţiile cu privire la reducerea CAS vor fi reluate la vară”, avertizând, cu subînţeles, că trebuie ţinut seama de mai mulţi factori.

Cel mai important dintre ei - sustenabilitatea sistemului de pensii. „Să nu-l dăm peste cap!”, a sugerat doamna respectivă. Totul depinde de gradul de colectare a banilor la buget. Iar România nu trece de procentul de 32% pondere în PIB  la încasări, pentru că 40 % din banii care ar trebui să ajungă în vistieria statului se fură.

Atât de bine a reorganizat guvernul „cârlanului” maşinăria de strâns bani, numită ANAF, că 2,8 miliarde de euro au rămas în buzunarele celor care au ştiut să se „descurce” şi în anul 2013  sub ocârmuirea făţarnicilor care urmăresc „dreptatea până la capăt”. Bulgarii ne-au luat-o înainte. Pornind de la acelaşi grad de colectare cu ai noştri, au ajuns la 39%.