Un singur candidat a rămas în cursa pentru funcţia de director al Ateneului Popular. Cine este acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ateneul Popular Focşani
Ateneul Popular Focşani

Rezultatele proiectului de management vor fi publicate pe data de 7 noiembrie. Şi la Ansamblul Ţara Vrancei şi Teatrul Municipal se face analiza proiectelor de management.

Directorul în funcţie al Ateneului Popular "Mr. Gh. Pastia" din Focşani, Valentin Gheorghiţă, are toate şansele să-şi păstreze funcţia, după ce a rămas singur în competiţia pentru un nou mandat.

Gheorghiţă a avut şi un contracandidat, pe profesorul de muzică Ionuţ Drilea, iar surse din Primărie şi colegi ai acestuia ne-au precizat că Drilea, care este şi component al Corului Pastorala, a picat la proba dosarului.

De altfel, pe site-ul Primăriei Focşani s-a afişat rezultatul selecţiei de dosare, dar nu cu nume, ci cod de identificare.

Prin urmare, concursul de proiecte de management la Ateneul Popular continuă cu un singur candidat, până pe data de 31 octombrie urmând să se facă analiza proiectului de management. În etapa a doua, care va avea loc între 1 şi 6 noiembrie se va susţine interviul, urmând ca pe 7 noiembrie să se facă cunoscut rezultatul concursului.

În aceeaşi perioadă, are loc şi analiza noilor proiecte de management ale directorilor de la Ansamblul "Ţara Vrancei", Maria Murgoci şi Teatrul Municipal, Francu Sorin.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite