Unii patroni de restaurante se comportă ca în vremuri normale. Clienţii, complici şi ei la nerespectarea regulilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au efectuat controale în fiecare seară
Poliţiştii au efectuat controale în fiecare seară

Peste 200 de poliţişti, poliţişti locali, jandarmi, cadre ale ISU precum şi reprezentanţi ai Ministerului Muncii, ai Ministerului Sănătăţii, ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, restaurante, terase, piscine, pieţe, zone de agrement şi în trafic.

Duminică seara, la ora 21.30, cu ocazia controlului efectuat la un restaurant de pe raza municipiului Focşani, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID – 19, s-a constat faptul că reprezentanţii societăţii comerciale au permis accesul clienţilor într-o încăpere în care era interzisă servirea publicului, fiind identificate şi mese la care se aflau mai mult de 4 persoane.

De asemenea, s-a constatat faptul că fumatul fusese permis în aceea încăpere, iar reprezentanţii societăţii nu au asigurat verificarea periodică a mijloacelor de primă intervenţie.

Oamenii legii au aplicat sancţiuni contravenţionale.

În cadrul aceleaşi acţiuni, au fost verificate  65 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în perioada stării de alertă.

Au fost verificate 69 de locaţii şi 27 de mijloace de transport în comun şi au fost legitimate 197 de persoane.

Echipele mixte de control au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3000 lei, fiind totodată dispusă măsura confiscării mai multor bunuri, în valoare de 3.444 de lei.

Vă mai recomandăm:

Restaurantele vor fi deschise în trei etape. Ce presupune fiecare

Se deschid hotelurile. Restaurantele rămân închise. Aproape 1,3 milioane de români s-au întors în ţară. NU am trecut de vârful pandemiei

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite