VIDEO Dan Barna, USR: „Reorganizarea la nivelul de familie europeană, cu ALDE şi En Marche, va duce la formarea unui grup cu care o să purtăm discuţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii USR se află la Focşani pentru două zile
Liderii USR se află la Focşani pentru două zile

La Focşani, USR a adoptat şi o Declaraţie de angajament pentru România, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

Prezent la Focşani, la o reuniune a USR de două zile dedicată împlinii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, cu prezenţa principalilor candidaţi la alegerile europarlamentare, preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că speră ca partidul pe care îl conduce să obţină un scor foarte bun la alegerile din luna mai.

Barna a precizat că USR a avut până acum colaborări atât cu alianţa liberalilor şi democraţilor ALDE, din Parlamentul European, cât şi cu partidul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron

“Există o perspectivă destul de consistentă ca după europarlamentare En mache şi ALDE să formeze o nouă familie europeană şi ar putea să fie o opţiune destul de realistă, pentru că cele două grupări sunt în zona de valori cu care şi USR rezonează într-o măsură destul de mare. În momentul de faţă ştim că o mare parte din valorile USR rezonează cu valorile ALDE, un liberalism din zona de centru dreapta pe partea economică şi o viziune de centru în ce priveşte drepturile şi libertăţile pe care USR le respectă. Faptul că în momentul de faţă există o grupare în România care întâmplător sau nu poartă aceeaşi etichetă, fără să nu aibă nicio legătură cu ceea ce face, ridică o problemă reală, dar eu sunt optimist că după alegerile europarlamentare această reorganizare la nivelul de familie europeană, cu ALDE şi En Marche, va duce la formarea unui grup cu care o să purtăm discuţii”, a spus Dan Barna.

Această decizie va fi luată în cadrul Comitetului Politic al USR după alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai.

Cât priveşte o candidatură comună la europarlamentare a USR cu partidul lui Dacian Cioloş, PLUS, decizia va fi luată pe 2 februarie, la comitetul politic al USR.

Tot la Focşani, Biroul Naţional al USR a adoptat o declaraţie de angajament pentru România de Ziua Unirii Principatelor Române. Declaraţia în şapte puncte pleacă de la nevoia de a se continua unirea românilor prin luptă pentru valorile democratice şi europene şi prin asigurarea şansei la o viaţă prosperă.

Care este proiectul USR de ţară „ca afară”

 Cele şapte obiective considerate prioritare de USR pentru perioada pe care o traversează ţara noastră sunt următoarele:

1. Europa este casa noastră;
2. Fără penali în funcţii publice;
3. Lege egală pentru toţi, fără privilegii;
4. Sisteme de sănătate şi educaţie moderne;
5. Bunăstare economică pentru toţi românii;
6. Autostrăzi care să lege toate provinciile istorice ale României;
7. Sprijin pentru Republica Moldova.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite