VIDEO O gară monument arhitectural a ajuns o ruină. Cum era impulsionat pe vremuri comerţul cu vin datorită acestui edificiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara Panciu
Gara Panciu

Eforturile autorităţilor locale din Panciu de a prelua în administraţie acest imobil s-au soldat de fiecare dată cu eşec.

Vrancea are mai multe gări construite în urmă cu un secol, toate cu încărcătură istorică, în special legată de Primul Război Mondial. Una dintre acestea este Gara din Panciu, o mică bijuterie arhitecturală peste care timpul şi oamenii şi-au pus în mod nemeritat amprenta.

Cam de un deceniu, de când nu mai circulă niciun tren pe această rută, clădirea a ajuns o ruină şi nu se întrevăd speranţe că acest monument va mai putea fi salvat. Interiorul clădirii a devenit raiul şobolanilor, care mişună printre grămezile de gunoaie. Din această cauză, nici oamenii străzii nu au mai rezistat să-şi facă veacul în spaţiile goale ale gării.

În urmă cu 13 ani, proprietarul clădirii, CFR Infrastructură, a scos edificiul la vânzare, pentru datorii de 500.000 de lei. Edililor de la acea vreme le-a surâs ideea cumpărării clădirii, cu scopul de a o transforma într-o cantină socială.

Planul a fost abandonat după ce urmaşul boierului Ion Apostoleanu, fostul secretar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a revendicat atât imobilul, cât şi o suprafaţă importantă de teren la Panciu. Cum nu s-a întâmplat nimic din toate astea, în anul 2009 s-a pus din nou problema de către Primărie a reabilitării imobilului, de data aceasta cu fonduri europene.

Cum imobilul nu are statut de monument istoric, proiectul a fost abandonat iar la următoarea acţiune a CFR, de vânzare a Gării, în 2013, nu s-a prezentat nimeni interesat. Autorităţile din Panciu îşi doresc clădirea, dar fără să plătească nici un ban.

„Vom solicita, din nou, Ministerului Transporturilor transmiterea cu titlu gratuit a imobilelor deţinute de CFR în Panciu, care nu mai sunt funcţionale şi care se degradează de la an la an”, spune primarul Iulian Nica.

Pe edil îl interesează terenul din zonă, care se pretează foarte bine pentru un parc, iar imobilul l-ar dori transformat într-un Muzeu al Vinului, pentru că tot se spune despre Panciu că este oraşul dintre vii.

“Clădirea în care a funcţionat Gara Panciu intenţionăm să o reabilităm cu ajutorul unui proiect cu finanţare europeană şi ulterior să înfiinţăm aici un Muzeu al Vinului, Panciu fiind una din zonele viticole foarte cunoscute ale României”, mai spune Iulian Nica.

Deocamdată, Ministerul Transporturilor refuză să dea curs solicitării autorităţilor, iar clădirea se degradează pe zi ce trece, aşa cum se poate vedea şi din imaginile suprinse recent de un localnic.

Ce scriu istoricii despre Gara Panciu

O nouă şi minunată lucrare particulară leagă Panciu de restul ţării: drumul de fier. Nou constituita Societate “Vrancea” la 1902 din inginer N.Gabrielescu, Vasile Apostoleanu, Ion Simionescu-Râmniceanu( fiul celebrului Tănase Scatiu), Theodor Cincu, Banca Putnei şi alţii, hotărăşte construirea liniei ferate Mărăşeşti-Panciu, lucrare de proporţii mari care a legat Panciu de restul ţării printr-un drum trainic care satisfăcea atât fluxul comercial cât şi pe cel de călători. Inaugurată la 1904, calea ferată avea staţii la Panciu, Diocheţi, Crucea de Jos, şi în fine la Mărăşeşti, trecând şerpuit pe la mai toate cramele din zonă, reuşind să impulsioneze comerţul cu vin şi să transporte călătorii rapid, într-o vreme când drumurile nu erau asfaltate. Ridicăm pălăria la acest minunat proiect al unor oameni de suflet, care, deşi pot fi acuzaţi că au făcut linia spre profit, în realitate nu au prea au câştigat bani”, potrivit istoricului Mihai Liviu Adafini.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite