VIDEO Studii geotehnice pentru viitoarea parcare subterană şi supraterană de la Electrica. Şeful Parking: „Va fi un proiect megalomanic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studiul geotehnic din parcarea "Electrica"
Studiul geotehnic din parcarea "Electrica"

Primăria, care este proprietara terenului, are în intenţie să obţină fonduri europene.  Parcarea subterană şi supraterană va ocupa întreaga suprafaţă existentă în prezent.

Municipalitatea din Focşani a anunţat încă de anul trecut că are în intenţie construirea unei parcări mari, atât subterană, cât şi supraterană, pe locul actualei parcări cu barieră de la Electrica.

Primii paşi au fost făcuţi astăzi, când s-a demarat studiul geotehnic care va arăta dacă terenul se pretează pentru o astfel de investiţie de amploare.

"În funcţie de structura solului, vom şti dacă parcarea supraterană va avea patru etaje, pentru că cea subterană va avea două etaje. Explorăm o resursă care va duce la crearea de locuri de parcare. Vorbim de peste 500 de locuri, faţă de 80, câte există în prezent. Aş putea să zic că este un proiect megalomanic", ne-a declarat Nicuşor Statache, directorul Parking Focşani. 

Şeful instituţiei care se ocupă de administrarea locurilor de parcare din municipiu apreciază că până la demararea unei astfel de investiţii, care s-ar dori realizată cu fonduri europene, va trece cel puţin doi ani, perioadă în care se vor obţine avize, se vor face studii de fezabilitate etc.

parcare
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite