14 maşini vandalizate într-o parcare din Galaţi. Un bărbat a tăiat cu un cuţit  anvelopele autoturismelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au identificat pe cel care a vandalizat maşinile, sursa: Arhivă
Poliţiştii l-au identificat pe cel care a vandalizat maşinile, sursa: Arhivă

14 maşini au fost avariate într-o parcare din oraşul Galaţi de un bărbat de 35 ani, aflat sub influenţa alcoolului.  El a tăiat cu un un cuţit anvelopele autoturismelor. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi s-a ales cu dosar penal pentru distrugere.

Incidentul a avut loc luni noaptea într-o parcare din zona Pieţei Centrale. Poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112 că un bărbat  a vandalizat mai multe maşini într-o parcare. Autoturismele aveau anvelopele tăiate. 

Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului şi, cu ajutorul descrierii făcute de martori, l-a identificat pe cel care a vandalizat autovehiculele.

„Este vorba de un bărbat de 35 de ani, aflat în stare de ebrietate, care avea asupra lui un cuţit cu lama de 23 centimetri”, au informat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi a deschis un dosar penal pentru distrugere în acest caz.

Individul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar miercuri va fi dus în faţa procurorilor pentru propunerea de arestare preventivă. 

Vă recomandăm şi:

Cum a fost încătuşat şi imobilizat un bărbat, în plină stradă, după ce a făcut scandal într-un restaurant VIDEO

 Femeie în comă, după ce a fost lovită de un buldoexcavator. Utilajul era pe o stradă cu lucrări edilitare

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite