145 de gălăţeni amendaţi pentru parcarea maşinii pe trotuar şi pe locurile destinate persoanelor cu handicap. În ce zone vor acţiona poliţiştii locali în luna iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În pofida amenzilor usturătoare, mulţi conducători auto aleg să încalce normele rutiere şi îşi parchează maşinile pe unde apucă.

În luna mai, poliţiştii locali de la Siguranţa Rutieră au aplicat 342 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 100.000 lei, şi 337 de puncte penalizare.

”Cele mai multe sancţiuni, în cadrul planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, au fost date pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 – 192 de amenzi, urmate de alte 145 de sancţiuni aplicate conform prevederilor HCL 260/2018 – 145 (parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar, pe locurile destinate persoanelor cu handicap). Au mai fost date sancţiuni pentru încălcarea legii 61/1991, HCL 425/2011 şi HCL 335/2014”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

În luna iunie 2019, poliţiştii locali vor acţiona în următoarele zone:

-strada Brăilei – zona Colegiului Naţional „Costache Negri”;

-strada Prelungirea George Coşbuc c/c strada Brăilei - zona Palatului de Justiţie;

-strada Gării, între Domnească – Gara CFR şi între strada Mihai Bravu şi strada Alexandru Ioan Cuza;

-strada Vultur, între strada Domnească şi strada Războieni;

-strada Rizer;

-strada Cezar, între strada Domnească şi strada Traian;

-strada Dimitrie Bolintineanu, între strada Traian şi strada Domnească;

-strada Domnească, tronsonul cuprins între strada Lahovary şi strada Basarabiei;

-bulevardul Marii Uniri, tronsonul cuprins între Parc Viva şi strada Navelor;

-bulevardul Siderurgiştilor;

-strada Anghel Saligny;

-strada Gheorghe Doja;

-străzile Nae Leonard, Basarabiei şi Tecuci;

-bulevardul Dunărea c/c strada Brăilei;

-strada Oţelarilor c/c strada Brăilei;

-zona Piaţa Energiei;

-strada Grigore Ventura;

-strada Măcelaru;

-strada Macului;

-strada Domnească – strada Calea Prutului şi strada Prundului;

-strada Mihai Bravu;

-strada Domnească – Calea Prutului şi bulevardul George Coşbuc.

În perioada ianuarie–mai 2019, poliţiştii locali au aplicat 2.507 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 730.000 de lei, şi 1.937 puncte penalizare.

La nivelul municipiului Galaţi, Poliţia Locală derulează în perioada ianuarie–decembrie 2019, planul de măsuri „Siguranţa în trafic”. Efectivele de poliţişti locali de la secţiile de Ordine Publică şi Serviciul Siguranţă Rutieră sunt angrenate în acţiuni specifice, zilnic, în intervalele de timp concomitente sau diferite, iniţial pe străzile intens circulate, apoi pe străzile aferente, atât în echipe mixte (Siguranţă Rutieră şi Ordine Publică), cât şi independent.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite