Încep înscrierile pentru „Universitatea vârstei a treia”. Seniorii pot alege discipline dintr-o listă de zece module opţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul „Universitatea vârstei a treia” este unul pionier în România FOTO www.gettyimages.com
Proiectul „Universitatea vârstei a treia” este unul pionier în România FOTO www.gettyimages.com

Proiectul „Universitatea vârstei a treia” intră în linie dreaptă: înscrierile pentru anul universitar 2016-2017 încep astăzi, 29 august, şi se vor încheia pe 16 septembrie 2016. Dosarele se pot depune la sediul Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (strada Domnească nr. 47, vizavi de Primărie).

Cei interesaţi să urmeze cursurile „Universităţii vârstei a treia” vor putea să aleagă discipline de interes dintr-o listă de zece module opţionale: Drept,  Medicină, Artă, cultură şi civilizaţie, Istorie, Filosofie, Teologie, Kinetoterapie,  Economie, geopolitică şi relaţii internaţionale, Psihologie şi pedagogie intergeneraţională, Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei, Ştiinţă şi inginerie, Turism.

Activităţile se vor desfăşura sub formă de prelegeri şi conferinţe, ateliere de dezbatere şi seminarii, grupuri de lectură, vizite, tururi ghidate şi promenade. Programul cursurilor se va derula potrivit structurii anului academic, respectând vacanţele universitare, întrucât titularii de curs sunt profesori la universitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească două condiţii esenţiale: să aibă minim 55 de ani şi să fie disponibili pentru învăţare (nu există precondiţie de studii). Taxa de înscriere pentru anul academic 2016 - 2017 este de 50 lei. Documente necesare la înscriere sunt actul de identitate (original şi copie) şi o fişă de înscriere.

Proiectul „Universitatea vârstei a treia”, lansat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, este unul pionier în România, care aşază în centrul acţiunilor sale seniorii.
    
Deschiderea festivă  va avea loc pe data de 10 octombrie 2016.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite