Începând de marţi pacienţii gălăţeni ar putea primi reţete compensate sau bilete de internare. Medicii de familie s-au înţeles cu Ministerul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de familie ar putea elibera reţete compensate Foto: Adrian Obreja
Medicii de familie ar putea elibera reţete compensate Foto: Adrian Obreja

Vestea bună este că medicii de familie nu vor mai percepe tarif la consultaţii. Aceştia au semnat un protocol cu Ministerul Sănătăţii şi şi-ar putea relua activitatea normală începând de marţi.

Anunţul a fost făcut după o ultimă întâlnire între reprezentanţii celor două asociaţii profesionale ale medicilor de familie şi ministrul Cseke Attila.
 
“Nu s-a obţinut nimic în plus faţă de până acum. De marţi ar putea începe eliberarea de reţete compensate şi trimiteri către alţi medici specialişti. Casa de Asigurări de Sănătate deblochează conturile doar celor care depun dosarele pentru semnarea actului adiţional”, spune medical de familie Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

În acelaşi timp, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) le-au recomandat  colegilor lor să depună dosarele în vederea semnării contractelor.

Imediat după negocierile cu Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurăr de Sănătate, liderii medicilor de familie, Doina Mihăilă, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie  şi Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală şi-au anunţat demisiile din fruntea celor două asociaţii profesionale, pe motiv că nu au putut aduce mai mulţi bani pentru cabinete.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite