Şapte garnituri feroviare de călători au oprit în staţia Galaţi, pentru două ore, în semn de protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trenurile au înţepenit în Gara Galaţi în această dimineaţă. Angajaţii CFR au încetat lucrul nemultumiţi de eşuarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă. Angajaţii din sectorul feroviar acuză starea precară a infrastructurii şi a condiţiilor de muncă, dar şi nivelul scăzut al veniturilor lunare, ultima majorare salarială fiind operată în 2009.

Sute de trenuri de călători au rămas blocate în gările din România sau între localităţile de destinaţie în această dimineaţă, după ce angajaţii CFR au declanşat o grevă de avertisment de două ore. Călătorii au fost nevoiţi să aştepte în gări sau în trenuri reluarea circulaţiei feroviare.

Prin această grevă, angajaţii CFR vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că, în ultimii şase ani, nu au primit niciun procent în plus la salarii, iar negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eşuat, după întâlnirea de ieri cu ministrul Transporturilor.

„Infrastructura merge din ce în ce prost, iar ultima majorare salariala a avut loc în 2009, în vreme ce multe drepturi ne sunt suspendate", ne spune Neculai Dănăilă, vicepreşedintele Sindicatului "Mişcare Comercial" Galaţi.

Deşi nemulţumiţi de întârzierea de două ore, călătorii îi înţeleg pe ceferişti şi nu îi critică prea aspru pentru neplăcerile create. "Îi înţeleg, au şi ei nişte drepturi care nu prea le sunt respectate. Pe de altă parte, şi eu trebuie să ajung urgent într-un loc şi sper sa nu întârzii. Trebuie să ajung neapărat", ne spune un călător rămas blocat în Gara CFR Galaţi.

În plus, angajaţii CFR sunt nemulţumiţi şi de eliminarea drepturilor de călătorie gratuită pe calea ferată, o facilitate de care au beneficiat până anul trecut. Dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate favorabil, sindicaliştii sunt hotărâţi să declanşeze greva generală.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite