Şase reţete simple de a conserva pe termen lung ardeii graşi pentru umplut. Soluţiile fără chimicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maestrul culinar Gina Bradea ne oferă detalii despre modul cum se pot păstra, până la doi ani, ardeii graşi, fără să fie nevoie de controversaţii conservanţi sau de aditivi alimentari.

Deşi trăim vremuri în care globalizarea funcţionează din plin, iar gătitul s-a simplificat masiv pe fondul faptului că ingredientele proaspete nu mai au caracter doar sezonier, fiind disponibile pe parcursul întregului an, totuşi multe gospodine preferă în continuare să conserve legumele pe termen mediu şi lung.

Evident, dincolo de amintita globalizare, preţul rămâne în continuare un element de luat în seamă, dat fiind că una este să cumperi legumele în plin sezon intern, iar alta este să fie aduse de peste mări şi ţări, la preţuri de multe ori destul pe piperate.

Ca urmare, mulţi dintre experţii culinari consideră, în continuare, că pregătirea cămării pentru perioada de iarnă este un lucru esenţial, mai ales pentru anumite sortimente de legume.

Exemple la îndemână sunt ardeii graşi pentru umplut, pentru care vă vom prezenta şase metode de conservare, beneficiind în acest sens de sprijinul bloggerului culinar Gina Bradea, deţinătoarea unui dintre cele  mai accesate portaluri de profil scrise în limba română (pofta-buna.com).

Ponturi preliminare

„Eu nu mai conserv decât arareori ardei pentru umplut, dar nu am renunţat definitiv la acest lucru. Parcă ardeii conservaţi toamna au un gust mult mai bun decât cei cumpăraţi iarna de la supermarket”, spune Gina.

În privinţa pregătirii ardeilor graşi, pentru toate cele şase metode la care vom face referire se procedează la fel: li se scot cotoarele şi nervurile din interior şi sunt spălaţi bine de seminţe.

Imagine indisponibilă

Ardeii trebuie să fie uniformi ca mărime şi să nu fie atacaţi de insecte (foarte important), de boli sau să fie loviţi.

Uscarea

Uscarea este considerată cea mai simplă metodă, cu inflexiuni de organic şi arhaic deopotrivă. Se înşiră ardeii pe o aţă, unul câte unul, folosind un ac. Pot fi perforaţi în partea jos, sau în lateral.

„Ghirlandele” se atârnă la loc ferit de ploaie sau rouă, dar cu curenţi de aer. Durează câteva zile până se usucă bine, apoi se atârnă undeva în cămară. Mai exact într-un loc răcoros şi întunecat, dar suficient de aerisit.
Înainte de folosire, se pun în apă rece, la hidratat, operaţiune ce durează circa 12-14 ore. Se umplu apoi ca de obicei, după reţeta fiecăruia.

Conservare în sos de roşii

Se curăţă ardeii şi se opăresc cu apă sărată (o linguriţă de sare grunjoasă, pentru murături, la un litru de apă). Opărirea durează 3-4 minute, până când se înmoaie puţin ardeii.

Imagine indisponibilă

Se scot şi se lasă la scurs pe un şervet (sau mai multe, după cantitate), apoi se aşeză cu atenţie în borcane. Se adaugă fâşii de hrean, apoi se completează borcanele cu suc de roşii crud. Deasupra se pune o tulpină sau două de ţelină.

Borcanele, cu capacele bine strânse, se pun la sterilizat (bainmarie) pentru circa 30 de minute din momentul în care apa a dat în clocot. Prin metoda aceasta se pot păstrat fără probleme şi doi ani.

Ardei în sare

Se opăresc ardeii în apă cu sare (ca la reţeta precedentă), apoi se lasă la scurs. Dacă este nevoie, se şterg cu un serveţel din hârtie, dat fiind că procedeul cere să fie perfect uscaţi.

Se sărează cu sare mare, pentru murături, şi se aşează unul în altul, apoi borcane (sau în cutii din plastic), care sunt completate cu sare. Multă sare, cât să acopere totul.

Vor rezista excelent şi aproape doi ani, însă înainte de gătit trebuie neapărat să fie puşi în apă rece, la desărat, între 12 şi 24 de ore.

Congelarea

Se opăresc (ca în cazurile anterioare), se scurg foarte bine, apoi se aşază în pungi (unul în altul) închise foarte bine. Ideal este să fie vidate.

Imagine indisponibilă

Se pot păstra circa şase luni.

Saramurarea

Se opăresc în apă cu sare. Apoi se aşază în borcane, punând şi ceva fâşii de hrean şi tulpini de ţelină.
Se completează cu o saramură făcută din o lingură de sare la un litru de apă.

Imagine indisponibilă

Se pune capacul şi se sterilizează în sistemul „bainmarie” (circa 30 de minute după ce au dat în clocot). Răcirea trebuie să se facă foarte lent, de aceea este indicat să acoperiţi borcanele cu ceva (prosoape groase, pătură) şi să le lăsaţi aşa până a doua zi.

Înainte de utilizare se desărează în apă rece.

Ardei în oţet

Este reţeta preferată a Ginei Bradea, care garantează că produsul va ieşi foarte bun şi că va rezista lejer şi doi ani.

Ardeii curăţaţi se pun într-un lighean sau un vas mai mare, în funcţie de cantitate. Peste ei se toarnă oţet cu sare (o lingură de sare la litru, eventual şi o lingură de zahăr). În principiu, la un kilogram de ardei (cântăriţi după ce au fost curăţaţi) trebuie 330 de mililitri de oţet (un litru la trei kilograme). 

Se amestecă cu grijă, pentru ca oţetul să ajungă peste tot. Nu vă faceţi problema că zeama pare cam puţină. Trebuie să lăsaţi vasul 24 de ore, acoperit cu un şervet, iar ardeii vor lăsa o mulţime de zeamă. Cel puţin aşa ne asigură Gina.

După 24 de ore, ardeii se scot, se aşază unul în altul şi se pun în borcane, având grijă să adăugăm şi ceva fâşii de hrean şi tulpini de ţelină.

Se toarnă peste ei oţetul în care au stat, se înfiletează bine capacul şi se lasă la loc întunecat şi răcoros.  Nu necesită sterilizare.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Cum se face cea mai bună dulceaţă de struguri. Reţeta are doar patru ingrediente 

Cum se prepară gutuiata, una dintre cele mai apreciate băuturi ale toamnei. Reţeta păstrată în România din moşi-strămoşi

Povestea sarmalelor. Unde au apărut, cum s-au răspândit şi de ce varianta românească se face cu carne de porc

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite