Şcoala din România unde tavanul s-a prăbuşit de patru ori într-un an şi jumătate. O profesoară a fost rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o şcoală din Galaţi orele se desfăşoară cu teama că tavanul ar putea oricând să cadă peste 150 de elevi şi profesori. Şi asta pentru că nefericitul eveniment s-a întâmplat de patru ori într-un an şi jumătate. Ultima oară o profesoară de educaţie fizică s-a ales cu vânătăi, după ce tavanul i-a căzut în cap. Totul se întâmplă într-un corp nou de şcoală, construit acum un an şi jumătate cu bani de la Ministerul Educaţiei.

Coşmarul elevilor şi profesorilor a început în 2014. Atunci s-a făcut recepţia finală la lucrările efectuate pentru extinderea Şcolii Gimnaziale din Rediu. Un nou corp de şcoală s-a născut sub ochii nerăbdători ai tuturor, cu cinci clase şi un laborator nou nouţ. 

Chiar înainte de recepţia finală un eveniment prevestea să lucrurile nu vor fi chiar simple – în două clase, bucăţi din tavan s-au desprins şi au căzut pe podea. „Atunci firma constructoare din Constanţa a remediat problema, pentru că lucrările erau în perioada de garanţie. Nu ne-am aşteptam ca nefericitul eveniment să se repete”, ne-a declarat Florentina Armence, directoarea şcolii din Rediu.

Din păcate însă, toamna a venit cu accidente neplăcute în cadrul unităţii de învăţământ. Clipe de coşmar a trăit Dorina Buruiană, profesoară de educaţie fizică de 35 de ani. În urmă cu două săptămâni, chiar în timpul orei de sport, s-a trezit cu tavanul în cap. „S-a auzit un zgomot puternic şi m-am trezit cu tencuiala în cap. S-au speriat copiii că doar sunt mici. I-am scos imediat afară, eu tremurat din toate încheieturile. Mi-a căzut în cap, m-a lovit aici la umăr, la picior. Norocul meu că am reorganizat elevii cu doar câteva secunde înainte de incident. Se putea întâmpla o tragedie dacă nu îi mutam din locul ăsta”, ne-a declarat Dorina Buruiană, profesor educaţie fizică

Acelaşi incident s-a petrecut şi la începutul acestei săptămâni. O bucată de patru metri din tavan a căzut într-o altă clasă, acolo unde învaţă 25 de copii aflaţi în grupa mijlocie la grădiniţă. Evenimentul s-a petrecut la doar câteva minute distanţă după eliberarea clasei.

„Se putea întâmpla orice. Chiar o tragedie, asta dacă erau mai dimineaţă. Cei mici se joacă pe covor şi dacă erau aşa aşezaţi cum stau ei, ghemuit, chiar şi în funduleţ, aşezaţi de jur împrejurul covorului, era tragic”, ne-a declarat educatoarea Alexandrina Isai.

Acelaşi stres îl resimte şi Mărioara Miron, educatoare la grupa mare de la grădiniţă, în sala căreia tavanul a căzut în 2014. „În fiecare zi, la prânz, când plec, aveţi cuvântul meu - îmi fac cruce că am scăpat teferi şi astăzi şi nu s-a întâmplat nimic şi că plecăm în siguranţă acasă. Şi noaptea visăm accidente.”

Cei mai nemulţumiţi de situaţie sunt părinţii, care cer să se ia cât mai repede măsuri.

„Este foarte periculos. Bine că nu au fost în casă toţi, ca să se întâmple ceva mai grav. Vă daţi seama suferinţa noastră, a părinţilor!”, ne-a declarat Ionica Valeriu. „Nu ni se pare normal, noi îi trimitem la grădiniţă ca să ce? Ca să ştim că îi trimitem în siguranţă”, ne-a spus altă mămică.

Firma care a realizat construcţia se află acum în insolvenţă şi este de negăsit. Investiţia în noul corp de clădire s-a făcut prin intermediul Ministerului Educaţiei, cu bani de la Banca Mondială. Suma s-a ridicat la 1,3 milioane de lei şi a presupus construirea a cinci clase şi un laborator. Până acum doar laboratorul nu a fost afectat, restul claselor fiind toate un pericol. Inspectoratul Şcolar a trimis solicitare Ministerului Educaţiei. ”Noi am sesizat Ministerul Educaţiei care a finanţat această lucrare însă problema trebuie rezolvată cât mai repede pentru că nu avem suficient spaţiu disponibil foarte mult pentru ca elevii să-şi desfăşoare orele”, ne-a declarat inspectorul şcolar, Mioara Enache.

De mâine, autorităţile au decis suspendarea cursuri. Ei se vor hotărî la ce soluţie vor apela. Se ia în calcul desfăşurarea cursurilor doar în cadrul şcolii vechi, în schimburi. Primăria Rediu a făcut solicitare la Inspectoratul de Construcţii şi a cerut o expertiză a noului corp de şcoală. În urma anchetei, autorităţile vor decide dacă merită să investească bani de la bugetul local pentru repararea unităţii de învăţământ.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite