Şoferul drogat care a ucis un om şi a rănit alţi patru pe E85 a fost arestat. Individul este din Tecuci şi are 25 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul s-a produs joi seară, în apropiere de localitatea Garoafa, judeţul Vrancea, iar în prima fază părea să fie cauzat de neatenţia la volan. Ulterior, la recoltarea de probe biologice, s-a constatat că tânărul de 25 de ani consumase droguri.

Şoferul în vârstă de 25 de ani, din Tecuci (judeţul Galaţi), care a produs un grav accident de circulaţie joi seară, soldat cu un mort şi patru răniţi, a fost arestat preventiv prin decizia magistraţilor de la Judecătoria Focşani.

Bărbatul, pe nume Cătălin Blănaru este acuzat de mai multe fapte penale, printre care şi cea conducere de autovehicule sub influenţa unor substanţe psihotrope interzise, analizele de laborator urmând să stabilească despre ce tip de droguri este vorba.

Vă reamintim că joi seară, la  ora 18.02, pe DN2-E85, în afara localităţii Garoafa, persoana menţionată a condus un autoturism din direcţia Garoafa către Focşani, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 25 de ani, din Bacău, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism.

Iniţial, în urma producerii accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a două persoane şi rănirea uşoară a altor trei persoane. Din nefericire, una dintre persoanele rănite grav, femeia de 25 de ani, din judeţul Bacău, a decedat la spital.

În urma impactului, mai multe fragmente de la cele trei autoturisme au produs avarii altor două autoturisme, care circulau pe direcţia Garoafa-Focşani.

Bărbatul în vârstă de 25 de ani a fost condus la spital, pentru recoltarea mostrelor biologice, în urma testării, rezultând că acesta ar fi consumat substanţe interzise. 

În baza probatoriului administrat în cauză, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost reţinut iniţial pentru 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Vrancea, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Sâmbătă, judecătorii au decis să în aresteze preventiv pe făptuitor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite