Absolventul de Drept care formează acordeonişti. „Când pleacă de la Şcoala de Arte, mănâncă pâine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doru Cimpoeru (38 de ani), absolvent al Facultăţii de Drept, a fost dintotdeauna pasionat de acordeon. De altfel, de 17 ani este profesor de acordeon şi orgă electronică la Şcoala de Arte din Galaţi, iar rigoarea cu care îşi alege elevii şi îi pregăteşte pe parcursul celor trei ani de studii a făcut ca aceştia să meargă direct la Conservator sau să predea, la rândul lor, mai departe, tainele acordeonului.

Doru Cimpoeru (38 de ani) a fost pasionat de muzica populară şi în special de muzica populară instrumentală de când era copil, iar la 16 ani a decis să aprofundeze cunoştinţele pe care le obţinuse până atunci, înscriindu-se la Şcoala de Arte din Galaţi. Deşi este absolvent al Facultăţii de Drept, a preferat să îşi urmeze pasiunea pentru muzica populară, cultivând această minunată tradiţie românească la Şcoala de Arte din Galaţi, unde predă acordeonul şi orga electronică de 17 ani.

Ne mărturiseşte că s-a lovit de opinii preconcepute chiar în propria familie în legătură cu ce avea să facă, dar le-a depăşit în timp cu voinţă şi răbdare. „Consider că omul trebuie să facă în viaţă ceea ce îi place. Mi-a plăcut şi Dreptul, dar mi-a plăcut mai mult să cânt. E un lucru care pe mine mă pasionează, îmi place şi îl fac“, ne destăinuie artistul. Îi place şi să lucreze cu copiii şi pentru că studiul acordeonului presupune lucru individual cu fiecare elev, experienţa sa pedagogică este esenţială.

„Vremurile se schimbă, copiii sunt altfel, au acces la mult mai multă informaţie şi tehnologie. E bine şi nu prea, pentru că nouă, din punct de vedere didactic, ne uşurează munca, deoarece suntem permanent în contact cu ei, dar în acelaşi timp aceste posibilităţi tehnologice le distrag atenţia“, ţine să puncteze Doru. După primele ore de curs, profesorul îşi formează o idee despre structura psihologică a fiecărui elev cu care va lucra în următorii trei ani, pentru a şti apoi cum să îl abordeze, astfel încât să îi maximizeze potenţialul.

„Mulţi copiii mănâncă o pâine din ce au învăţat cu mine la Şcoala de Arte. Îmi sunt recunoscători. Unii dintre ei activează la orchestra «Ciocârlia», din cadrul Ministerului de Interne, cum ar fi Ionuţ Ţugui, sunt şi elevi care au predat apoi la Palatul Copiilor, cum este Ovidiu Forţu“, ne dă dascălul câteva exemple dintre elevii săi de succes. Mulţi dascăli, spune Cimpoeru, ajung la catedră fără să ştie prea bine ce vor să obţină cu elevii pe care îi vor şcoli, de unde şi rezultate slabe ale acestora la absolvire.

„Luăm o cantitate brută de talent, pe care o modelăm, pentru ca la finalul studiilor să devină realmente un bun instrumentist. Asta fac eu. Creez instrumentişti“, ne spune simplu profesorul planul său de bătaie, pe care îl aplică cu fiecare elev de-al său.

Elevi care cântă la nivelul celor de la Conservator

Deşi predă şi orgă electronică, ne destăinuie că sufletul său este legat de acordeon. În prezent, trendul pe piaţa muzicală este spre instrumentele electronice, care nu necesită mult efort fizic, însă viaţa le oferă de multe ori surprize elevilor.

„Sunt copii care fac trei ani de orgă electronică, după care descoperă acordeonul şi se înscriu din nou la Şcoala de Arte pentru a face şi acest instrument muzical“, ne dezvăluie Doru. Ce îi vrăjeşte pe copii la acordeon este timbrul sunetelor pe care le scoate, dar şi faptul că pot cânta orice gen muzical la el, de unde şi titulatura de instrument orchestră. Cel mai complicat aspect de care se lovesc la acordeon este multitudinea de lucruri pe care trebuie să le facă cu mâna stângă.

Imagine indisponibilă

„Dispunerea butoanelor de acompaniament se învaţă relativ uşor, dar când practici zi de zi, se lasă cu peri albi şi bătături la degete“, ne dezvăluie cu o notă de amuzament dascălul. Doru îmbină două tehnici pentru ca micuţii să înceapă să deprindă tainele acordeonului, la început prin studii mai simple, care devin apoi din ce în ce mai complexe. Trecerea prin Şcoala de Arte a unui elev înseamnă iniţiere muzicală, ceea ce presupune ca el să plece cu o bază de cunoştinţe care să îi permită să meargă mai departe, dacă doreşte să treacă de la stadiul de hobby la cel de profesionist. Doru trece cu mult peste acest nivel, ca şi ceilalţi profesori de la Şcoala de Arte, de altfel.

„Când elevul termină Şcoala de Arte, fie că e la canto sau la un instrument muzical, nu cunoaşte doar partea teoretică şi doar partea introductivă în lucrul cu instrumentul muzical. Sunt copii care în anul III cântă deja la nivel de anul I de Conservator şi a celor care sunt consacraţi muzical. Am un standard foarte ridicat, care creşte de la an la an. Copiii sunt puţini, dar cei care sunt, trebuie să aibă aptitudini, pe care le cultivăm, iar la sfârşit avem rezultate“, punctează dascălul.

„Muzica este mai grea decât carnea de porc“

Sunt şi copii care sunt aduşi de părinţi pentru a face un instrument, dar sunt şi copii care vin de plăcere, fără să ştie la început dacă au talent şi pot să facă ceva la un instrument muzical sau altul. „După primul an, jumătate dintre ei dispar, pentru că realizează că, de fapt, muzica este mai grea decât carnea de porc. Din cealaltă jumătate, 25% devin spectatori avizaţi, în sensul că nu se pot alinia standardelor, cu diferenţa rămasă începem să facem scări, iar când ajungem la a zecea, doar unul sau doi rămân acolo, iar când pleacă de la Şcoala de Arte, mănâncă pâine. Aşa îmi place să spun“, ne dezvăluie Doru metoda dură, dar corectă, pe care o aplică cu fiecare elev de-al său pentru a-i testa la modul real abilităţile şi a vedea până unde poate să ajungă cu el.

Crede că este de datoria profesorilor de la şcolile de artă să le spună părinţilor că nu pot face performanţă cu copiii lor, dacă nu au talent, deoarece un instrument ca acordeonul necesită multă muncă şi mai ales dedicare. „Când profesorul tace, încasează banii şi lucrul ăsta se perpetuează, nu este deloc bine. Pe de altă parte, dacă e să mă refer şi la părinţi, trimiţând un copil să facă ceea ce nu vrea, înseamnă o condamnare a acestuia la a trăi ceea ce a vrut să facă părintele, dar nu a putut. Când un copil face ceea ce nu îi place, este condamnat la suferinţă. Într-un final el va înţelege că deşi nu are aptitudini, va trebui să facă acel lucru, ceea ce înseamnă un abuz“, concluzionează Doru Cimpoeru. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite