„Ai mei au văzut că fac foarte urât, însă nu au înţeles ce am”. Ce este pediofobia, cum se manifestă şi cum se tratează
0
Pediofobia a traversat, practic, întreaga istorie a omenirii, din antichitate şi până în vremurile moderne, adaptându-se la schimbările tehnologice.
„Mă numesc Radu şi am pediofobie”. Aşa începe mărturisirea unui gălăţean de 32 de ani care simte o teamă iraţională faţă de manechinele din plastic din magazine, dar şi faţă de păpuşi. A descoperit această frică de când era foarte mic şi o are, într-o formă mult atenuată, şi acum.
„Nu-mi place să fiu într-o încăpere în care se află manechine din plastic. Aveam vreo 2-3 ani atunci când ai mei au descoperit că fac foarte urât atunci când erau aproape de mine păpuşile surorii mele mai mari sau tot felul de alţi «maimuţoi» din plastic. N-au înţeles ce mi se întâmplă decât pe la cinci ani. O vreme au crezut că mă alint, dar au aflat că era cu totul altceva. Am fost la numeroşi psihologi, însă această teamă nu a dispărut niciodată complet, oricât de mult am încercat să o reprim”, ne-a povestit Radu.
„Am cunoscut un copil care se temea foarte tare de roboţei. Era foarte inteligent în tot ceea ce făcea, dar dacă apărea un roboţel din acela cu baterii, cu beculeţe care clipesc şi care spune trei cuvinte, intra în panică şi se ascundea îngrozit într-un ungher. După ce dispărea jucăria era normal ca toţi copiii”, a mai povestit tânărul.
În esenţă, pediofobia pare să fi însoţit oamenii de-a lungul evoluţiei lor, căci ea apare în izvoarele istorice ca fiind frica de păpuşi, marionete şi alte obiecte neînsufleţite care imită omul. Se bănuieşte că ar putea avea legătură şi cu şamanismul, însă este greu de explicat de ce ea apare din senin, la copii care nu ar avea de ce să aibă astfel de temeri.
De altfel, cei care suferă de pediofobie nu se tem doar de păpuşile bizare sau înfricoşătoare, ci şi de cele obişnuite, cu feţe prietenoase. Cei care suferă de această fobie se tem şi de roboţi (fără tratament adecvat unii dezvoltă fobii chiar mai complicate, după scenarii ce amintesc de celebrul film „Terminator”), dar şi de manechinele banale din magazinele de haine.
„Pediofobia reprezintă frica de păpuşi sau de reprezentarea falsă de fiinţe vii, cum sunt manechinele sau roboţii. Cuvântul derivă din grecescul «paidion» însemnând copil mic. Este o fobie relativ comună, oricât ar părea de surprinzător. Este considerată un tip de automatofobie sau frica de figuri umanoide. Unor persoane le este frica de toate păpuşile, iar altora de unele specifice. Păpuşile care vorbesc, se mişcă sau păpuşile chinezeşti de modă veche sunt principalele ţinte ale fricii”, explică dr Simona Stiuriuc pe blogul ei.
Fobia apare, evident, 99,99% din cazuri, la copiii mici. Specialistul spune că este important să păstrăm în minte faptul că cei mici abia învaţă să separe realitatea de fantezie. O păpuşă care pare a fi umană, dar nu este, poate fi terifiantă pentru un copil care nu înţelege încă acest concept, însă nu este neapărat semnul unei fobii.
„Din acest motiv, ca şi alte fobii, pediofobia nu este diagnosticată la copii dacă nu persistă pentru mai mult de 6 luni. Desigur, dacă frica copilului este severă sau incontrolabilă, este important să se ceara sfatul unui doctor”, spune dr Simona Stiuriuc.
Pediofobia este uşor tratabilă. În cazurile cele mai grave se prescrie un tratament cu anxiolitice, miorelaxante sau chiar antidepresive. Însă, în cele mai multe cazuri, şedinţele de psihoterapie (terapia cognitivă este considerată eficientă) rezolvă problema. Există şi cazuri în care teama de obiectele neînsufleţite care imită omul nu dispare niciodată, chiar dacă ea se atenuează în timp.
Vă mai recomandăm şi:
Cum scăpăm de frica de animale. Teama de câini este cea mai întâlnită fobie
Se încarcă comentariile...
