Asfaltul reciclat, proiect unicat realizat la Universitatea din Galaţi. Ar fi mai durabil cu 30% decât cel clasic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asfaltul reciclat, mai rezistent decât cel clasic, sursa: C.Mazilu
Asfaltul reciclat, mai rezistent decât cel clasic, sursa: C.Mazilu

Asfaltul cu plastic reciclat este cu 30% mai bun decât cel clasic. Invenţia aparţine cercetătorilor Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, iar proiectul a fost deja brevetat la nivel internaţional.

După o muncă de cercetare care a durat aproximativ cinci ani, specialiştii de la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, au inventat o compoziţie obţinută din reciclarea materialelor din plastic, care poate fi adăugată în asfalt, dându-i astfel elasticitate. 

Culmea este că acest tip de asfalt nu doar că nu costă mai mult decât cel clasic, dar aduce o creştere a duratei de viaţă a şoselei cu 25-30%. În plus, ar putea fi realizat un asfalt mai pregătit să suporte diferenţele de temperatură între iarnă şi vară. 

Proiectul se numeşte „Îmbunătăţirea mixturilor asfaltice cu grit deşeu şi microplastice" şi a fost deja brevetat la nivel internaţional, sub marca Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi. O echipă din cadrul departamentului de Ingineria Materialelor şi Mediului, condus de prof. Daniela Buruiană, a lucrat la acest proiect.

„Invenţia se referă la o mixtură asfaltică îmbunătăţită cu grit, deşeu provenit din procesul de sablare a corpurilor de navă, şi cu microplastice de polipropilenă. Mixtura asfaltică astfel obţinută având îmbunătăţite rezistenţa mecanică la uzură, la acţiunea apei sau a altor agenţi exogeni, faţă de mixtura asfaltică clasică”, explică Puiu Lucian Georgescu, rectorul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi (UDJG).

udj

Sursa: Universitatea Dunărea de Jos Galaţi 

Invenţia ar putea fi pusă cu succes în practică de către firmele care se ocupă cu asfaltarea, susţin reprezentanţii UDJ Galaţi.

„Am învăţat să ne punem ideile în valoare la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. Am reuşit ca această idee sa fie brevetată la nivel internaţional. Sunt convins că prin relaţia deosebită pe care universitatea o are cu mediul de afaceri, noul brevet se va transpune în asfalt de mai bună calitate, la pachet cu un mediu mai curat, în marile lucrări de infrastructură rutieră care se realizează în regiunea noastră”, a declarat dr. Alexandru Nechifor, prorectorul universităţii gălăţene. 

Investiţii de peste 100 milioane de euro

La capitolul proiecte, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi mai are în implementare cel mai mare centru de cercetare din sud-estul Europei şi cea mai mare navă de cercetare, de pe apele interioare ale UE. Totul în cadrul unui proiect uriaş, de aproximativ 20 de milioane de euro. Acesta va avea două mari componente: o navă de cercetare şi un sistem fix de laboratoare complementare cu cele de pe vapor.

„Suntem în grafic cu implementarea proiectului, chiar şi în acest context pandemic în care durata livrării anumitor echipamente şi componente a fost mărită. Acum ne aflăm într-o perioadă în care discutăm cu toţi actorii de la nivel european ce vor fi implicaţi în acest proiect, pregătim inclusiv o prezentare în Parlamentul European, la care vor fi invitaţi toţi cei ce au putere de decizie pe subiectul acesta. Vom avea practic cel mai important centru de cercetare din acesta parte a Europei, punând astfel Galaţiul pe harta mondială a cercetării”, a anunţat Puiu Lucian Georgescu.

De asemenea, în judeţul Tulcea se va construi o fermă de creştere în condiţii naturale a sturionilor. Aceasta va fi amenajată lângă Centrul de Cercetare al UDJ de la Sfântu Gheorghe, pentru care s-a încheiat un parteneriat cu Consiliul Local al comunei.

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi este pe locul cinci la nivel naţional, în  rândul instituţiilor de învăţământ superior, în ceea ce priveşte investiţiile. Cumulat, tot planul de investiţii are o valoare de peste 100 de milioane de euro.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Universitatea Stanford: Un medic gălăţean, printre cei mai influenţi oameni de ştiinţă din lume

Doctorand din Galaţi, ales între cei 200+  români extraordinari. A participat la programe educaţionale, de cercetare şi voluntariat în 28 de ţări, pe 5 continente

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite