Auchan ajunge şi la Galaţi. Noul centru comercial "Arcade" se deschide mâine pentru public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remodelat complet, Auchan Galaţi aduce mai aproape de locuitorii din oraş şi din localităţile învecinate ’’Diferenţa Auchan’’: o gamă completă de produse alimentare şi nealimentare, toate preţurile mici zi de zi şi un confort excelent la cumpărare.

Cel de-al optsprezecelea hipermarket remodelat sub marca şi comerţul Auchan din seria celor 20 de magazine Real şi primul hipermarket Auchan din oraş îşi deschide porţile pentru clienţi începând de sâmbătă, 5 aprilie ora 10.00.
Transformarea magazinului Real în Auchan a constat în modificări tehnice şi comerciale, cum ar fi reorganizarea suprafeţei de vânzare, extinderea unor universuri comerciale, îmbunătăţirea confortului clienţilor, decorarea, sistemele informatice, formarea echipelor şi introducerea comerţului Auchan, de tip discount generalizat, cu game largi şi adaptate de produse, la preţuri permanent mici şi cu servicii utile pentru clienţi.

Pe o suprafaţă netă de vânzare de 7.600 mp, noul hipermarket Auchan Galaţi oferă locuitorilor o gamă de peste 50.000 de produse alimentare şi nealimentare. Specialist alimentar recunoscut, Auchan Galaţi a dezvoltat în mod special partea de produse proaspete fabricaţie proprie: brutărie, patiserie, carmangerie şi a acordat o atenţie deosebită raioanelor de legume şi fructe, dar şi pescăriei, graţie filierelor de aprovizionare româneşti şi internaţionale, integrând şi punctele forte recunoscute ale Real în aceste domenii.

În domeniul nealimentar, Auchan Galaţi a a extins raioanele destinate copiilor şi bebeluşilor (textile pentru bebeluşi, jucării), parfumeria şi îngrijirea personală, dar şi cele destinate întreţinerii casei, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor familiilor, dar şi pentru a îmbunătăţi, prin preţurile practicate, puterea de cumpărare a clienţilor. Aceştia vor descoperi cu plăcere noul concept Electroauchan – cu electrocasnice mici şi mari zilnic ieftine, dar şi universul animalier, în care vor găsi tot ce au nevoie pentru animalul lor de companie, la preţuri mici.

În plus, pentru a surprinde în fiecare zi clienţii, Auchan Galaţi le propune multiple acţiuni comerciale inovante şi atractive, târguri şi evenimente, degustări, oferte sezoniere, care consolidează şi mai mult identitatea şi unicitatea comerţului Auchan.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite