Avanpremiera spectacolului "Ursul păcălit de vulpe" la Teatrul “Gulliver”, o poveste de Ion Creangă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Teatrul "Gulliver", luna decembrie vine cu noi surprize şi cu avanpremiera spectacolului "Ursul păcălit de vulpe", o poveste plină de joacă, ghiduşie şi culoare.

Îmbinând într-un mod original firul epic al cunoscutei poveşti "Ursul păcălit de vulpe", după Ion Creangă, cu spiritul ludic, spectacolul reprezintă o invitaţie la o incursiune plină de candoare în lumea minunată a zâmbetelor zglobii, a imaginaţiei şi a jocului nestingherit.

Reţeta-i simplă – o poveste binecunoscută, pe care o încărcăm cu multă magie de joacă, o mulţime de cuburi colorate, cântece zglobii şi super ghicitori haioase, completate de un fundal muzical inspirat şi plin de voioşie. Le amestecăm bine-bine în poiana fermecată a poveştilor, adăugăm energia debordantă a actorilor şi, bineînţeles, mai multe animăluţe-jucării!

Ce-ar putea să meargă rău? A, da, vine şi o vulpiţa pusă un pic pe şotii, care se cam întrece cu gluma: ba ascunde un anotimp, ba îl lasă pe iepuraş fără morcovei. Mai e şi un Moş Martin fără coadă iar asta parcă le întrece pe toate. Haideţi să vedem până unde merg glumele şi aventurile şi ce-a păţit vulpiţa buclucaşă!

Regia şi scenariul îi aparţin lui Aurelian Iorga iar magia spectacolului este întregită de Emilia Furduiu, care semnează scenografia, dar şi de muzica lui Radu Mihalache, plus versurile lui Victor Mihalache. Actorii care dau viaţă personajelor pline de energie din noul spectacol de la "Gulliver" sunt: Andrei Ciugulea, Nicoleta Miru, Valeria Taban, Ion Tudorache.

Astfel, spectacolul "Ursul păcălit de vulpe" devine o autentică personalizare a jocului şi copilăriei, într-o reprezentaţie încărcată de culoare şi vervă la cote maxime!

Imagine indisponibilă

Biletele pentru spectacol se pot achiziţiona online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, cu 45 de minute înainte de începerea reprezentaţiei, în limita locurilor disponibile. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite