Axă rutieră, care asigură legătura dintre cele mai circulate drumuri din judeţul Galaţi, modernizată VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Consiliul Judeţean Galaţi
sursa: Consiliul Judeţean Galaţi

A fost modernizat drumul care leagă localităţile Costache Negri-Griviţa-Călmăţui-Iveşti. Este o investiţie cu bani europeni, pe o axă rutieră care asigură legătura dintre DJ251 şi DN25, două dintre cele mai circulate drumuri din judeţul Galaţi.

DJ254 este un drum extrem de important pentru cel puţin 20.000 de oameni care locuiesc în zonă, precum şi pentru zeci de agenţi economici care folosesc această alternativă rutieră. Valoarea acestei investiţii a fost de peste 43 de milioane de lei, fonduri europene. 

„A fost o lucrare amplă, care a presupus pe anumite porţiuni inclusiv intervenţii de consolidare a fundaţiei. A fost modernizat de la zero şi podul de aproximativ 35 de metri de peste pârâul Geru, din localitatea Costache Negri, pod la care nu se mai intervenise de câteva decenii.

 A fost reconfigurată intersecţia cu DJ251, prin amenajarea unui sens giratoriu şi a fost lărgită partea carosabilă cu aproximativ un metru”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

În cadrul proiectului au fost modernizaţi 15,4 kilometri, a fost construit un sens giratoriu nou la intersecţia DJ251 cu DJ254, pod peste pârâul Geru, au fost amenajate 47 podeţe noi, trotuare şi trasee pietonale modernizat, precum şi şapte staţii de transport public călători, 

De asemenea, au fost montate 278 indicatoare rutiere convenţionale şi 17 indicatoare rutiere cu led, 332 metri pătraţi de marcaje rutiere transversale, 23 km marcaje rutiere longitudinale, 9 treceri de pietoni semnalizate luminos cu 17 indicatoare prevăzute cu leduri intermitente şi alimentate de panouri fotovoltaice şi 12 stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice.

Vă recomandăm şi:

Pentru prima dată în ultima jumătate de secol, unul dintre cele mai circulate drumuri din Galaţi a fost modernizat. Are piste de biciclete 

Cum arată cea mai complexă şi scumpă construcţie realizată din 1989 încoace în zona de sud a Moldovei VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite