Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Băiatul care a privit cerul şi a descoperit peste 100 de stele variabile. Unele îi poartă numele sau iniţialele

4
21 Mar 2021 21:36:42
Autor: Cornelia Mazilu
Sursa: Arhivă personală
Sursa: Arhivă personală

Gabriel Cristian Neagu, un elev în vârstă de 18 ani din Galaţi pasionat de astronomie, se poate lăuda cu un palmares impresionant: a descoperit peste 100 de stele variabile, iar multe dintre ele poartă denumiri care cuprind numele sau iniţialele sale.

Gabriel Cristian Neagu este elev în clasa a XII-a la Liceul „Carol I“ din Galaţi, profilul Matematică-Informatică. Deşi se pregăteşte intens pentru examenele de Bacalaureat, liceanul îşi găseşte timp pentru a privi cerul şi a studia stelele, care i-au stârnit interesul încă din copilărie. 
 
În urmă cu patru ani, s-a înscris în clubul de astronomie, iar acolo a învăţat cum să-şi ducă pasiunea la un nou nivel. A descoperit peste o sută de stele variabile, iar multe au ajuns să aibă denumiri care-i conţin numele sau iniţialele - NGC. 
 
Printre cele descoperite de Gabriel Cristian Neagu se numără steaua Beta din constelaţia Dragonul, steaua Alfa din constelaţia sudică Apus sau NGCA-V20, o stea în formare aflată în nebuloasa Messier 17, care se poate observa şi cu ochiul liber.
 
„La club am învăţat primele lucruri despre stelele variabile, iar cele 13 stele variabile descoperite acolo m-au motivat să vreau să descopăr şi eu. Iniţiat de domnul Ovidiu Tercu în analiza curbelor de lumină şi în utilizarea telescopului şi a camerei CCD, am descoperit împreună 11 stele variabile. 
 
Ulterior, am făcut peste 100 de alte descoperiri. Consider că toate sunt importante, dar una dintre cele mai interesante ar fi steaua Beta din constelaţia Dragonul, fiind a doua cea mai strălucitoare stea din această constelaţie. Alte stele variabile interesante descoperite de mine sunt steaua Alfa din constelaţia sudică Apus, dar şi NGCA-V20. Desigur, ca importanţă, toate acestea sunt sub nivelul stelei NGCA-V84, steaua de tip neidentificat din constelaţia Puppis“, spune entuziasmat liceanul din Galaţi, explicând că iniţialele NGC vin chiar de la numele lui, Neagu Gabriel Cristian.
 
Printre stele descoperite de Gabriel Cristian Neagu Sursa arhiva personală 
 
O DESCOPERIRE DE MARE ÎNSEMNĂTATE
 
Stelele variabile sunt stele cu strălucirea în schimbare, iar variaţia strălucirii diferă în funcţie de eclipse, de pulsaţiile sau de erupţiile de pe suprafaţa lor, explică Gabriel. 
 
„Cele mai multe stele pitice roşii sunt variabile de tip UV – de la steaua UV Ceti. Variabilitatea lor este dată de fenomenul numit flare, aceste stele fiind numite şi flare stars. Stelele variabile de tip EW sunt variabile binare, iar componentele se eclipsează, strălucirea scăzând periodic. Un alt tip de stele variabile este DSCT. Aceste stele pulsează periodic şi sunt foarte fierbinţi“, spune el.  
 
Liceanul din Galaţi ţine să precizeze că munca în echipă este crucială. De pildă, la Galaţi, stelele variabile au fost descoperite împreună cu alţi membri ai Astroclubului „Călin Popovici“, printre care Alexandru Dumitriu, Vlad Tudor, Andrei-Marian Stoian, Dominic Francisc Zlat şi Ana Lupoae. 
 
Însă el are şansa de a lucra şi cu oameni de ştiinţă din străinătate. De curând, a descoperit NGCA-V84, o stea în formare aflată într-un nor molecular. 
 
„Până acum câteva zile aş fi zis că este o stea în formare, dar recent am aflat că este vorba despre un fenomen necunoscut încă cercetătorilor. Acest lucru l-am aflat după ce am fost contactat de o cercetătoare de la Institutul de Tehnologie din California (CalTech), care studia de ceva timp acest obiect, raportat pentru prima dată de Melina Thévenot, astronom din Germania. 
 
Deoarece atât eu, cât şi Melina am adus contribuţii importante la cercetarea acestei stele, am ajuns la un acord: vom fi co-descoperitori, ambii descoperind obiectul independent. În prezent, lucrăm împreună la un articol ştiinţific despre această stea. Analiza spectrală a stelei indică faptul că aceasta este o stea evoluată, nu una tânără, aşa cum s-a crezut iniţial. Acest fapt răstoarnă complet statusul cercetării şi ne arată că avem în faţă un fenomen nou. 
 
De asemenea, în jurul stelei, odată cu creşterea bruscă în strălucire din 2015-2016, a apărut o nebuloasă. Raportând acest fapt printr-o telegramă astronomică, s-a propus numele de Neagu’s Variable Nebula“, arată Gabriel.
 
AMBASADOR AL ASOCIAŢIEI AMERICANE A OBSERVATORILOR DE STELE VARIABILE
 
Tânărul consideră că această descoperire este una foarte importantă, deoarece pune în prim-plan un fenomen astronomic nemaiîntâlnit până acum. Studiul ei va ajuta la înţelegerea evoluţiei stelare şi a dinamicii norilor moleculari.
 
„Aspectul nebuloasei apărute prezintă ecouri de lumină provocate de steaua centrală. Cu siguranţă, deranjul creat în nor de această stea va duce la formarea unor noi stele în viitorul îndepărtat. Descoperirea am facut-o analizând datele de la cercetarea ASAS-SN. Iniţial, am avut o listă de posibile stele variabile generată din datele misiunii spaţiale Gaia. După ce am analizat curba de lumină observată de ASAS-SN, am raportat această curbă la VSX (n.r. – Indexul Internaţional al Stelelor Variabile), de unde am primit credit de descoperitor“, detaliază Gabriel. 
 
Gabriel Cristian Neagu Sursa arhiva personală
 
Gabriel Neagu este pasionat şi de istoria astronomiei, de optică şi fizică, pe care încearcă să şi le dezvolte în egală măsură: „Eu la Observator merg foarte des, cam două zile din cele patru în care e deschis. Pe lângă activitatea desfăşurată la Observatorul Astronomic, eu sunt şi ambasador al Asociaţiei Americane a Observatorilor de Stele Variabile, care se ocupă cu indexarea stelelor variabile, analiza lor şi adunarea unei comunităţi de pasionaţi de observarea lor. Am devenit ambasador la invitaţia doamnei director Stella Kafka, directoarea Asociaţiei, şi cu sprijinul unui alt mentor, profesorul Jim Caffey.“
 
ŞCOALA ROMÂNEASCĂ, REPETENTĂ LA ASTRONOMIE
 
Gabriel consideră că în România, din păcate, astronomia este un domeniu slab dezvoltat în comparaţie cu alte ţări. La Galaţi se află cel mai important Observator Astronomic din ţară şi mai sunt câteva în Constanţa, Bârlad, Bucureşti şi Baia Mare. Dar dacă un tânăr pasionat îşi doreşte să urmeze studii în domeniu este nevoit să se orienteze către universităţile din străinătate, pentru că în România nu există facultăţi specializate pe astronomie. 
 
Sursa arhiva personală
 
„Cel mai avansat observator astronomic este cel de la Galaţi. De altfel, aici se fac şi foarte multe descoperiri. La Observator se antrenează mulţi olimpici din Galaţi şi Brăila, dar şi din alte oraşe, având rezultate foarte bune la olimpiadele internaţionale. Unii elevi au ajuns la universităţi mari, precum Princeton. Pe lângă activitatea educaţională desfăşurată la Observator, aici se fac în mod curent descoperiri de stele variabile în urma survey-ului desfăşurat cu telescopul Ritchey-Chretien de 0.4 m din dotare. La Observatorul Astronomic din Galaţi au fost observate 1.171 de asteroizi şi comete. Pentru aceste corpuri cereşti au fost raportate 12.159 de măsurători de poziţii către Minor Planet Center. Pentru asteroizi apropiaţi Pământului au fost raportate 5.442 de măsurători de poziţii la 315 obiecte. Un alt lucru negativ când vine vorba de astronomia din România este lipsa de descoperiri, singurele Observatoare cu descoperiri fiind la Galaţi şi la Bârlad“, a detaliat cu amărăciune Gabriel Cristian Neagu.
 

De ce nu a participat la nicio olimpiadă de astronomie

 
Poate părea surprinzător, însă, deşi a făcut zeci de descoperiri şi este ambasador al Asociaţiei Americane a Observatorilor de Stele Variabile, Gabriel Cristian Neagu nu a participat niciodată la olimpiade.
 
„Olimpiadele sunt centrate pe partea teoretică, iar eu sunt pasionat de astronomia observaţională. Astronomia mă pasionează de mult, de peste opt ani. M-am uitat la foarte multe documentare de astronomie, astăzi fiind foarte surprins să colaborez în proiecte cu instituţii despre care am auzit pentru prima dată acolo. Uneori lucrez mai mult, alteori mai puţin. Pentru a face descoperiri de calitate e nevoie de metode foarte bine dezvoltate şi mult timp de căutare şi analiză. Aş vrea să continui în acest domeniu deoarece sunt foarte multe lucruri de studiat, fenomene noi, obiecte interesante. Mentorul meu este domnul Ovidiu Tercu. De când m-am înscris în clubul de astronomie m-a încurajat şi mi-a oferit resursele necesare“, spune Gabriel.
 
   
 
Pe aceeaşi temă: 
 
Olimpic internaţional la Astronomie, Teodor învaţă copiii săraci să scrie şi vrea să descifreze misterele Universului 
 
Succes total pentru România la Olimpiada Internaţională de Astronomie. Câte medalii au câştigat elevii tricolori

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

mihai radu
21.03.2021, 22:17:26

NGC este acronim pentru New General Catalogue,n-are nicio legătură cu numele băiatului !

-1 (1 vot)
Olinici Cosmin
22.03.2021, 12:15:58

Buna ziua, descoperirile raportate si confirmate ale dlui Gabriel Cristian Neagu au fost indexate dupa codul de observator al dânsului de pe AAVSO si care este NGCA (nu NGC) la care se adauga un V de la (stea) variabila si numarul descoperirii. Oricine isi face face un cont pe AAVSO primeste un cod de observator cu care poate face rapoarte. Si eu am cod de observator cu care raportez observatii la stele variabile si asteroizi asa cum si dvs puteti cu usurinta sa faceti. Cele bune va doresc!

+1 (1 vot)
Adrian Foangǎ
21.03.2021, 22:18:42

Asta are cu ce impresiona fetele.

-7 (7 voturi)
Petru Onisim
22.03.2021, 00:12:33

Daca ajungeți in Argentina(in Buenos Aires, Mendoza etc) si priviți cerul, noaptea, veți vedea aceste stele variabile/pulsari cu ochiul liber. Din relatările unor astronomi amatori rezultă ca prin anii 70-80 din secolul trecut unele stele variabile/pulsari au dispărut pentru câțiva ani după care au reapărut. Fenomenul a fost consemnat de mai mulți astronomi amatori care locuiau in diverse orașe din Argentina

Modifică Setările