Balamuc pe stadion. Jumătate din terenul de joc al echipei Oţelul a fost îngrădit de moştenitorii proprietăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gardul, echipa şi noii proprietari. Foto: Viaţa liberă
Gardul, echipa şi noii proprietari. Foto: Viaţa liberă

Cristina Valmas, moştenitoarea terenului respectiv, spune că a decis să intre în posesia proprietăţii câştigată în instanţă, după ce negocierile cu conducerea clubului gălăţean au eşuat.

Balamuc total pe stadionul „Ancora” din Galaţi, acolo unde echipa Oţelul intenţiona să evolueze în viitoarea ediţie a Ligii a II-a.

În cursul zilei de vineri, Cristina Valmas (cetăţean grec de origine română) a descins la stadion însoţită de avocat, de executorul judecătoresc Costel Chirică, de câţiva jandarmi şi de muncitorii unei firme de construcţii. Cei din urmă au şi a început imediat să îngrădească circa o umătate din suprafaţa de joc.

Momentul s-a suprapus cu sosirea la antrenament a echipei gălăţene, care a asistat cu supoare la confiscarea a 1.900 de metri pătraţi care ţine de la centrul terenului de joc până în dreptul punctului de executare a loviturilor de la 11 metri, spre poarta din Nord, pe aproape toată lăţimea gazonului.

Mai mult, în timp record a fost ridicat un gard, iar în cursul după amiezii muncitorii au început să toarne beton pentru fundaţia unui gard şi mai solid.

Cezar Dinu, avocatul care o reprezintă pe Cristiana Valmas, a explicat de ce au luat decizia de a turna ciment: „Ideea de a face o îngrădire mai solidă este generată de faptul că s-a mai încercat o executare silită, acum vreo doi ani. S-au bătut vreo trei ţăruşi pe aici, după care au fost scoşi, astfel încât au urmat alţi doi ani de procese”.

Halucinant este că avocatul a adăugat că clienta sa i-a transmis că va permite accesul oricăror persoane din Galaţi să joace fotbal pe bucata de teren îngrădită, nu şi celor de la Oţelul.

Cristiana Valmas, care este cetăţean român, stabilit în Grecia de 40 de ani,  a devenit proprietară printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar negocierile cu cei din conducerea FC Oţelul nu au ajuns la niciun rezultat, după circa trei ani de discuţii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite