Bărbat reţinut după ce în locuinţa acestuia a fost găsită o armă letală căutată de autorităţile italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pistolul căutat de autorităţile italiene a fost găsit în locuinţa unui sătean din Iveşti FOTO captură video IPJ Galaţi
Pistolul căutat de autorităţile italiene a fost găsit în locuinţa unui sătean din Iveşti FOTO captură video IPJ Galaţi

Poliţiştii gălăţeni au efectuat două percheziţii domiciliare, pe raza comunei Iveşti, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Joi, 28 ianuarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic şi al luptătorilor S.A.S., au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, pe raza comunei Iveşti, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

”Cu ocazia activităţilor,  la domiciliul unui bărbat, de 35 de ani, poliţiştii au găsit un pistol cu glonţ, calibrul 6,35 mm şi 3 cartuşe, calibrul 6,35 mm, muniţie letală, deţinute ilegal”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma verificărilor, a reieşit că bărbatul şi-ar fi procurat arma şi muniţia de la o persoană necunoscută, din judeţul Galaţi, pistolul figurând în bazele de date ca fiind căutat de autorităţile italiene, din anul 2016.

Bărbatul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de vineri, 29 ianuarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, cu propunere de arestare preventivă.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

UPDATE VIDEO Grupare care a înşelat peste 70 de firme care vând produse on line, anihilată de poliţişti. 17 percheziţii, în trei localităţi din Alba

Percheziţii în Apuseni la persoane care au tăiat ilegal şi au furat arbori din pădure. 9 persoane sunt vizate de anchetă VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite