Bărbatul care înjunghia la întâmplare oameni pe uliţa satului. Două persoane i-au căzut victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii au stabilit că individul îşi lovea victimele cu cuţitul în zone vitale ale corpului fără să existe din partea acestora cel mai mic gest de provocare.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat, pe 10 aprilie, pe Ionuţ Filote, un bărbat din comuna gălăţeană Jorăşti, la 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru tentativă la omor. Judecătorii i-au aplicat o pedeapsă de 5 ani de închisoare, care a fost contopită cu o sancţiune penală similară primită tot pentru o tentativă la omor.

Bărbatul obişnuia să umble cu cuţitul la el, iar oricine îi ieşea în cale risca să fie înjunghiat, fără să existe măcar vreo provocare din partea victimei. A păţit-o un bărbat din comuna natală a individului, Jorăşti, pe 25.01.2016.  

Victima, C.P., s-a intersectat cu Ionuţ Filote pe una dintre uliţele comunei, iar acesta din urmă a început să îl lovească în neştire cu un cuţit. Anchetatorii au stabilit că victima a fost lovită cu cuţitul în zona sprâncenei stângi, în zona pectorală stângă, în zona axială stânga, precum şi pe faţa anterioară a fesei stângi, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 8–9 zile de îngrijiri medicale. 

La scurt timp după comiterea faptei, Ionuţ Filote a lovit cu cuţitul o altă persoană, T.F., aceasta fiind la un pas de moarte în urma traumatismelor suferite prin înjunghiere. Ionuţ Filote a fost încarcerat în luna august 2018 în Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Galaţi, urmând ca acum să execute şi diferenţa de pedeapsă rezultată după aplicarea ultimei sancţiuni penale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite