Bătaie cu cuţitele la o stână din judeţul Galaţi. Unul dintre ciobani a ajuns în stare gravă la Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a avut loc joi seară la o stână din apropiere de satul Vădeni, comuna Cavadineşti. Ciobanul înjunghiat are 29 de ani şi este din localitate, în vreme ce agresorul are 60 de ani şi este din Bereşti. Poliţiştii anchetează împrejurările producerii faptei.

Incident sângeros, joi seară, la o stână din apropierea localităţii Vădeni, comuna Cavadineşti, din judeţul Galaţi. Pe fondul unui conflict mai vechi, doi ciobani s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei, în vârstă de 60 de ani, l-a înjunghiat pe celălalt, în vârstă de 29 de ani, de mai multe ori, în zona abdominală şi la nivelul mâinilor. 

Agresorul este din localitatea Bereşti, judeţul Galaţi, iar victima este din satul pe raza căruia se află stâna. Ambii lucrau acolo fără forme legale, în baza unei înţelegeri verbale cu proprietarul animalelor.

Victima a fost preluată de un elicopter SMURD şi a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Potrivit evaluării medicale, victima era stabilă hemodinamic în momentul în care a ajuns la UPU, însă are o rană gravă în zona abdomenului care a necesitat o intervenţie chirurgicale.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a confirmat că a fost deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. În funcţie de rezultatul raportului medico-legal, încadrarea juridică a faptei ar putea fi schimbată în tentativă de omor.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite