Biblioteca „V.A. Urechia” din Galaţi a lansat proiectul „Dimineţi de lectură”, adresat tinerilor cititori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul presupune înfiinţarea unui club de lectură în cadrul Secţiei pentru Copii care îţi va desfăşura activităţile în fiecare zi de vineri, între orele 10,00 şi 11,00, în timpul anului şcolar.

Biblioteca judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi a pregătit o nouă surpriză pentru cititori. Pentru a îmbogăţi şi extinde activitatea Clubului de vacanţă „Clubul Curioşilor” (care se desfăşoară pe perioada 1 iulie - 15 septembrie în fiecare an) conducerea prestigioasei instituţii de cultură gălăţene a pus la cale un nou proiect, denumit „Dimineţi de lectură”, în cadrul Secţiei pentru Copii.

Proiectul îşi va desfăşura activităţile în fiecare zi de vineri, între orele 10,00 şi 11,00, în timpul anului şcolar.

„Activităţile vor viza pentru început grupuri organizate de preşcolari şi elevi din cadrul instituţiilor de învăţământ colaboratoare. Pe parcursul proiectului vom invita scriitori, actori şi voluntari, pentru a le citi copiilor şi pentru a face întâlnirile cât mai atractive”, a declarat prof.dr. Ilie Zanfir, managerul bibliotecii.

Proiectul se va desfăşura în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2016, iar partenerii bobliotecii pe parcursul derulării lui sunt: Şcoala Gimnazială  „Sf. Împăraţi”, Şcoala Gimnazială nr. 20, Şcoala Gimnazială  nr. 40, Grădiniţa „Licurici”, Şcoala Gimnazială  „Mihail Sadoveanu”, Şcoala Gimnazială nr. 16,  Şcoala Gimnazială  nr. 25,  Şcoala Gimnazială  nr. 33,  Şcoala Gimnazială  „Grigorie Teologu” şi Şcoala Gimnazială  „Gheorghe Munteanu”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite