Blestemul unei familii din Oancea. În trei ani, i-a ars casa de două ori şi şi-a pierdut în flăcări unul dintre copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la incendiul de vineri de la Oancea judeţul Galaţi FOTO Victor Chiriloaie
Imagine de la incendiul de vineri de la Oancea judeţul Galaţi FOTO Victor Chiriloaie

Vineri seară, casa familiei Panait din satul gălăţean Oancea a fost mistuită de flăcări, iar cei cinci copii au rămas din nou fără acoperiş deasupra capului, după ce în septembrie 2015 li se întâmplase acelaşi lucru. Din fericire, de data asta nu a murit nimeni, însă acum trei ani un bebeluş de 10 luni a pierit în incendiu.

Incendiu violent, vineri noapte, în localitatea Oancea, judeţul Galaţi,. Locuinţa familiei Panait a fost mistuită de flăcări ăn proporţie de 90%, iar familia compusă din patru persoane mature şi cinci copii a rămas din nou fără acoperiş deasupra capului.

Spunem „din nou” deoarece a aceeaşi familie a trecut printr-o încercare similară în septembrie 2015, atunci când casa le-a ars în întregime, iar în flăcări a pierit şi mezinul familiei, în vârstă de doar zece luni.

La acea vreme, Primăria Oancea şi comunitatea locală s-au implicat activ în ajutorarea familiei îndoliate şi rămase fără locuinţă. Cu banii strânşi, le-a fost cumpărată o casă (care a costat 25.000 lei) pentru ca ei să-şi poată duce viaţa înainte. 

Din păcate, pe 24 martie 2017, focul a lovit din nou, ca un adevărat blestem. Din fericire, de această dată nu au fost victime umane, însă pagubele sunt mari şi fac locuinţa de nefolosit.

Se pare că focul a izbucnit chiar din joaca copiilor familiei Panait, care nu sunt supravegheaţi prea bine şi fac o mulţime de năzbâtii. Acesta este şi motivul pentru care s-ar putea ca de data aceasta să se pună problema instituţionalizării micuţilor. 

„Bunicii lor, bătrâni şi bolnavi, nu reuşesc să aibă grijă aşa cum ar trebui de cei cinci copii, iar mama lor nu prea este în preajma lor, din păcate. Luni vom organiza o şedinţă, cu reprezentaţi ai Primăriei, ai Consiliului Local şi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului, pentru a discuta problema familiei Panait”, ne-a declarat Victor Chiriloaie, primarul de la Oancea.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite