În prezent, se efectuează lucrări de amenajare a buncărului în care va fi adus cel de-al doilea accelerator liniar de particule de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.
Consiliul Judeţean a consolidat deja şi cel de-al doilea buncăr, iar specialiştii de la Bucureşti lucrează în acest moment la interior.
„În aceste zile se scoate placa de bază a vechiului aparat de radioterapie (theratronul), care a fost folosit aproape 20 de ani, până când a fost scos din uz în 2019. Este o operaţiune complexă, având în vedere că această placă are o greutate de aproape 800 de kg şi este încastrată adânc în beton. După ce firma care se ocupă de amenajarea buncărului şi a celorlalte spaţii în care vor fi montate echipamentele medicale va finaliza lucrările, noul accelerator liniar va fi adus, montat şi calibrat şi vor începe procedurile de testare şi autorizare”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Noile echipamente sunt dotate cu un sistem suplimentar de imagistică şi cu o tehnologie care permite verificarea planului de tratament şi a dozelor de radiaţii înainte de realizarea procedurii medicale.
În acest moment, Galaţiul este singurul centru din sud-estul ţării în care se poate trata cancerul cu ajutorul acceleratorului liniar de particule.
Din decembrie 2019, când a fost deschis centrul de radioterapie de la Spitalul Judeţean, au fost realizate peste 22.000 de şedinţe pentru pacienţi din cel puţin cinci judeţe.
Valoarea investiţiei este de 2,1 milioane de dolari, fonduri prin Banca Mondială, în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătăţii.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Comentariu considerat abuziv.