Canibalii prigoanei comuniste. Mărturii zguduitoare despre un moment teribil din istoria recentă a României
0Faptele reies dintr-un document oficial din 12 februarie 1947, semnat de magistraţii Colesnic (procurorul general al RSS Moldoveneşti) şi Drugobiţki (procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale), intitulat „Raport special despre situaţia grea a populaţiei din RSS Moldovenească”.
Dacă despre canibalismul din timpul Primului Război Mondial am scris pe larg, pe adevărul.ro, în articolul „Marea foamete din 1917. Cum au ajuns românii să ucidă pentru hrană şi cât de adevărată este ipoteza canibalismului”, la fel de controversate par a fi lucrurile şi în tulburea perioadă 1946-1948, când teritoriile româneşti au fost lovite, simultan, de două nenorociri: instaurarea puterii bolşevice şi o secetă cumplită, care a provocat cea mai mare foamete din Europa modernă.
Deşi istoricii nu au aprofundat suficient chestiunea (poate şi pentru că ideologii bolşevici au stopat, timp de decenii cercetarea dramelor din intervalul 1946-1948, un punct de plecare poate fi, fără îndoială, situaţia din Basarabia, acolo unde autorităţile comuniste, a căror birocraţie era proverbială, au întocmit mai multe rapoarte secrete realmente tulburătoare.
Un astfel de document a fost întocmit în 12 februarie 1947, sub semnătura procurorilor Colesnic (procurorul general al RSS Moldoveneşti) şi Drugobiţki (procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale) şi a ieşit la lumină acum câţiva ani, mulţumită strădaniilor unor istorici basarabeni. Cel mai notabil este Anatol Ţăranu, care în volumul „Foametea în Moldova sovietică, 1946-1947” (Editura Litera, Chişinău, 2017), aduce la lumină detalii înfiorătoare.
Revenind la documentul amintit, citat şi de Anatol Ţăranu, intitulat „Raport special despre situaţia grea a populaţiei din RSS Moldovenească”, trebuie spus că era adresat lui Konstantin Pavlovici Gorsenin, procurorul general al URSS la acea vreme, iar pentru prima oară a putut fi studiat de-abia în anul 2002.
„Din cauza secetei şi a neroadei, în republică s-au creat condiţii extrem de dificile privind situaţia alimentară, care au adus complicaţii populaţiei, îndeosebi de la sate, în consecinţă - îmbolnăviri de distrofie în masă, creşterea mortalităţii şi a cazurilor de canibalism. Din informaţia netotalizată, până la 5 februarie 1947 în republică s-au înregistrat 213 mii bolnavi de distrofie, dintre care copii de până la 4 ani – 39 mii, de la 4 la 14 ani – 33 mii oameni. Au fost instalate 14 mii de paturi în barăci temporare. În total au decedat 9 mii de oameni. Au fost depistate 34 cazuri de canibalism”, se consemnează în amintitul document.
La raport este anexat şi un „Certificat despre cazuri de canibalism în Republică”, datat 10 februarie 1947. Iată câteva fragmente din acesta:
„Judeţul Chişinău. La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Mileştii Mici, raionul Chişinău, Stici Eudochia Constantinovna, născută în 1910, moldoveancă, şi Popov Vera Ivanovna, născută în 1914, moldoveancă, în complicitate au tăiat şi întrebuinţat ca hrană pe fiica lui Stici, Maria Petrovna, în vârstă de 10 ani. Au avut intenţia de a o tăia pentru acest scop şi pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiică a lui Stici, dar ultima a fugit din casă”.
„Judeţul Cahul. La 20 ianuarie, în satul Besalma, raionul Congaz, la cimitir au fost reţinuţi găgăuzii băştinaşi Antonova Maria Vasilievna, Boico Anastasia Haralampievna şi Topal Parascovia, care dezgropau cadavre şi le tăiau în bucăţi în scopul de a fi întrebuinţate ca hrană”. (Raport secret a procurorului RSSM, februarie 1947)
„Judeţul Bender. La 25 ianuarie anul curent, în satul Dezgije, raionul Comrat, a murit de slăbiciune Topal Evdochia, în vârstă de 40 de ani, de etnie găgăuză, şi cei trei copii ai săi, cu vârsta cuprinsă între 2-10 ani. Cadavrele au stat în casă cinci zile. Vecina decedatei, Deli Ana, în vârstă de 42 de ani, a furat cadavrul fetiţei de 2 ani, l-a tăiat în bucăţi şi l-a întrebuinţat ca hrană”.
„Asemenea cazuri au fost înregistrate în toate judeţele republicii în afară de Soroca şi unul din raioanele din stânga Nistrului. Din informaţia acestui certificat rezultă că până la 10 februarie 1947, au avut loc 34 cazuri de canibalism”, mai specifică amintitul document.
Catastrofă umanitară provocată de bolşevici
Deşi pare un raport cu nişte concluzii extrem de dure, în realitate, după câte spun istoricii care au studiat perioada, cifrele sunt binişor cosmetizate. De fapt, în Moldova de la est de Prut au murit din cauza foametei, în perioada 1 noiembrie 1946-1 mai 1947, peste 115.000 de oameni (nu doar 9.000 cum se consemnează în raportul amintit), numărul rezultând din analiza dinamicii deceselor „din cauze naturale” pentru perioada 1945-1950.
Ceea ce procurorii comunişti nu au scris în raport este că la originea tragediei umanitare din Basarabia nu a stat doar seceta, ci şi faptul că bolşevicii au confiscat, practic, toată recolta agricolă din 1945 şi 1946, precum şi stocurile din gospodării.
„Caracterul global al colectării produselor alimentare (pe lângă grâu se colectau şi alte seminţe de culturi vegetale, care puteau fi utilizate în alimentaţie) de la populaţia rurală, sub forma unei impuneri economice foarte mari ce includea prestări ce nu puteau fi acoperite de gospodăriile ţărăneşti, a dus la epuizarea oricărei surse de existenţă. Situaţia a fost şi mai grea în partea de sud, unde atât seceta a fost mai puternică cât şi recoltele mai mici”, menţionează Larisa Turea (Cartea foametei, Editura Curtea Veche, 2008).
De fapt, rezervele de grâu ale ţăranilor au fost epuizate încă din 1945. Comisarii au măturat în toamna anului 1946 toate produsele alimentare din podurile şi hambarele cetăţenilor. Conducerea URSS considera că respectivele măsuri nu sunt îndeajuns de stricte, astfel gospodăriile ţărăneşti având aşa-numite „datorii” de predare a produselor către stat către anul 1947, cu adevărat colosale.
Strângerea cotelor agricole FOTO Arhiva Bibliotecii VA Urechia
Lipsa completă de produse de hrană normală pentru o populaţie foarte numeroasă, consumul de plante şi subproduse agroindustriale dăunătoare sănătăţii, de cadavre şi hoituri a provocat o mare creştere a morbidităţii. Aceasta se referea mai ales la sate, pentru că oraşele, în care trăia şi nomenclatura sovietică, erau ajutate mult mai bine cu produse alimentare, care erau luate desigur cu forţa de la ţărani.
La începutul anului 1947 sufereau de distrofie de la 10-15% sută din populaţia sătească. În decembrie 1947 în multe raioane distroficii alcătuiau de la un sfert până la 30% din populaţie, iar în unele locuri această cifră se ridica până la 80%.
Stalin ar fi trimis în Basarabia o comisie în frunte cu Alexei Kosîghin, viitorul „reformator” al URRS de după Hruşciov. Acela a raportat că în RSSM, „cu adevărat, sunt foarte muţi distrofici”. Stalin a citit atunci scrisoarea lui Kosîghin la ospeţele de noapte de la celebra vilă de sub Moscova şi l-a poreclit imediat, râzând copios împreună cu tot Biroul Politic al CC al PCUS şi, l-a poreclit pe Kosîghin „distrofcic”. Porecla i-a rămas „reformatorului” până la moarte.
„În legătură cu numărul de decese datorat foametei, se vehiculează diverse cifre, de la 200.000 la mai mult. A fost o evidentă creştere a nivelului mortalităţii în anul 1947 faţă chiar de anul 1946. Situaţia era mai gravă iarna şi primăvara devreme, când indicii mortalităţii aproape că se dublau. Un indice foarte înalt este indicat în luna iulie. Aceasta asociate cu migrarea în masă a populaţiei au dus la o catastrofă demografică în rândurile populaţiei din Bucovina de Nord şi Basarabia atât în anul 1946, cât mai ales către anul 1947. Foametea a provocat o creştere înspăimântătoare a criminalităţii. Furturile, mai întotdeauna de produse alimentare, deveniseră fenomenul cel mai obişnuit. Pe la începutul lunii iunie 1946, au avut loc şi câteva cazuri de canibalism, dovada foametei îndelungate”, scrie Larisa Turea în volumul menţionat.
Ţărani basarabeni fugiţi în ROmânia din cauza foametei FOTO Arhiva Historia
În contextul accentuării foametei la sfârşitul anului 1946–începutul lui 1947, a sporit numărul celor care decid să treacă Prutul. Urmare a acestui fenomen, grănicerii primesc ordin să fie necruţători faţă de cei care vor încerca să treacă frontiera. În privinţa celor prinşi, apare ordinul ca aceştia să fie executaţi pe loc, iar faţă de cei care reuşesc să treacă Prutul – să fie urmăriţi pe teritoriul României şi, în caz că nu vor putea pune mâna pe ei, să fie împuşcaţi.
Enimatica foamete din România
Destul de surprinzător este că deşi Moldova de vest de Prut (de pe teritoriul actual al României a fost la fel de grav afectată de secetă, lipsesc statisticile legată de mortalitatea implicită. O serie de surse avansează între 30.000 şi 50.000 de morţi, însă lipsesc dovezile clare.
În acelaşi timp, se pare că efectele foametei au fost cumva diminuate de introducerea a ceea ce românii au denumit „trenurile foamei”. Garnituri lungi de vagoane, majoritatea de tip „bou-vagon” (folosite de regulă pentru mărfuri şi animale), plecau zilnic din marile oraşe ale Moldovei ale nordului Munteniei către Oltenia, Banat, Ardeal şi Dobrogea, unde seceta lovise mai puţin. Oamenii fugeau de foame, dar şi de strângătorii de „cote” bolşevici.
Sute de mii de oameni au migrat altfel (cu puţinul avut în cârcă), iar o parte dintre moldoveni nu s-au mai întors niciodată acasă, preferând să-şi caute de lucru şi să întemeieze comunităţi importante, mai ales în partea de vest a ţării.
Se încarcă comentariile...
