Cascadorie în Galaţi. Maşină proiectată într-o bordură, de unde a ricoşat pe un scuar VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Captură GSDG
FOTO: Captură GSDG

Un accident care putea avea urmărit foarte grave s-a petrecut pe principalul bulevard din oraşul Galaţi. Două autoturisme au intrat în coliziune, iar una dintre maşini a intrat într-o bordură şi a plonjat pe un scuar, aflat chiar lângă o trecere de pietoni.

Potrivit IPJ Galaţi, accidentul a avut loc miercuri după miezul nopţii, 17/18 august, în jurul orei 00.10. 

Un tânăr de 21 de ani a condus autoturismul pe strada Brăilei, dinspre strada Constructorilor către Bulevardul Siderurgiştilor, a schimbat direcţia de mers, fără a se asigura, lovind un alt autoturism, care se deplasa în acelaşi sens.

În urma impactului, acesta din urmă a lovit bordura dublă şi a plonjat pe scuarul care separă sensurile de mers, aflat chiar lângă o trecere de pietoni.

După vizionarea imaginilor de pe camerele video stradale, ambii şoferi implicaţi în accident au fost sancţionaţi.

Conducătorul auto în vârstă de 21 ani a fost sancţionat cu amendă contravenţională de 580 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers.

Cel de-al doilea, un tânăr de 20 de ani, a fost sancţionat contravenţional pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum (870 de lei) şi circulaţia în timpul nopţii fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare (870 de lei). 

Cascadorie auto pe un bulevard din Galaţi

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Un bărbat beat a adormit la volanul maşinii într-o intersecţie din Galaţi. A încurcat circulaţia aproape trei ore VIDEO

Un poliţist de frontieră s-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat pe un câmp, la ieşirea din oraşul Galaţi 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite