Ce îi face pe proşti să se creadă deştepţi. Explicaţiile oamenilor de ştiinţă despre efectul Dunning-Kruger
0
Potrivit cercetătorilor care au studiat Efectul „Dunning-Kruger” există şi un mecanism psihologic invers, care-i face pe oamenii deştepţi să se îndoiască de ceea ce ştiu şi să se considere mai puţin calificaţi decât sunt în realitate.
Dacă încă nu aţi auzit de „Efectul Dunning-Kruger”, nu vă alarmaţi. Se-ntâmplă şi la case mai mari, mai ales că teoria a fost pusă în evidenţă relativ recent de către cercetători (mai exact începând cu 1999) şi încă se află în faza consolidării ei în practica psihologică.
În esenţă, efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competenţa lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacităţii persoanelor respective de a-şi recunoaşte nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoştinţe în domeniu
Există şi un revers. Un nivel de cunoştinţe ridicat poate submina încrederea în sine, astfel că oamenii competenţi pot crede în mod fals că şi ceilalţi cunosc lucrurile la fel ca ei. Profesorii David Dunning şi Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept „aprecierea greşită a incompetenţei proprii, precum şi aprecierea greşită a înaltei competenţe a altora”.
Teoria nu-i neapărat nouă
Fenomenul a fost testat pentru prima oară într-o serie de experimente, ale căror rezultate au fost publicate în 1999 de David Dunning şi Justin Kruger de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Cornell.
Trebuie spus că aceştia nu sunt neapărat pionieri în domeniu (filosofii au disutat depsre asta încă din atichitate), însă au meritul că au introdus totul pe coordonate ştiinţifice, plecând de la ideea că aprecierea greşită a competenţei se datorează ignorării standardelor de competenţă. Acest tipar a fost observat în studii foarte diferite, privind, de exemplu, capacitatea de înţelegere a unui text citit, conducerea unui autovehicul sau în cazul practicării sporturilor, de exemplu şah sau tenis.
Dunning şi Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenţi vor avea patru tipuri de reacţii:
1 – vor tinde să-şi supraestimeze propriul nivel de competenţă;
2 – nu vor recunoaşte înalta competenţă a celor competenţi în realitate;
3 – nu-şi vor da seama de propria lor incompetenţă;
4 – vor recunoaşte propria incompetenţă anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul repectiv.
Mai mult, Dunning a făcut o comparaţie („anozognozia de toate zilele”) cu situaţia în care o persoană care suferă de o dizabilitate fizică din cauza unei leziuni cerebrale pare a nu fi conştientă de acea dizabilitate sau o neagă, chiar dacă efectele sunt serioase, ca orbirea sau paralizia.
Studenţii au fost primii „cobai“
La început, Dunning şi Kruger au testat aceste ipoteze pe studenţii de la cursurile de psihologie de la Universitatea Cornell. Într-o serie de studii, ei au notat aprecierile subiecţilor despre ei înşişi asupra abilităţilor de raţionament logic, cunoştinţelor gramaticale şi umorului.
După ce li s-au arătat rezultatele testelor proprii subiecţilor li s-a cerut să estimeze poziţia lor în lot: cei competenţi şi-au estimat poziţia corect, în timp ce cei incompetenţi şi-au supraestimat poziţia. Autorii au observat şi că subiecţii clasaţi în ultimul sfert la testele privind umorul, gramatica şi logica şi-au supraestimat cu mult posibilităţile. Deşi testele îi situau la nivelul de 12% (în al patrulea sfert) ei s-au estimat la nivelul de 62 % (în sfertul al doilea).
În acelaşi timp, cei cu adevărat pricepuţi au avut tendinţa să-şi subestimeze competenţa lor. În mare, subiecţii care au considerat testele uşoare au estimat greşit că aceste teste sunt uşoare şi pentru ceilalţi.
Un studiu ulterior, însă publicat în aceleaşi articole, sugerează că subiecţii foarte incompetenţi au reuşit să estimeze mai bine nivelul lor după un mic instructaj într-un domeniu în care nu se pricepeau, în timp ce estimările în domeniile în care n-au fost instruiţi au rămas aceleaşi cu cele dinainte.
Studiile ulterioare confirmă
În 2003 Dunning şi Joyce Ehrlinger (acesta din urmă tot de la Universitatea Cornell) au publicat un studiu care a arătat schimbările în aprecierile asupra propriei persoane când există repere externe. Participanţilor la studii, studenţi de la Universitatea Cornell, le-au fost date teste de geografie, unora teste care să le mărească încrederea în forţele proprii, altora teste care să le-o micşoreze. Apoi li s-a cerut să estimeze performanţa proprie. Cei care au efectuat testele care le măreau încrederea au estimat rezultate superioare, iar ceilalţi rezultate inferioare celor reale.
Apoi, Daniel Ames şi Lara Kammrath au extins cercetările luând în considerare sensibilitatea subiecţilor la părerile altora precum şi cât de sensibili se consideră. Alte cercetări afirmă că efectul nu este aşa de evident şi se poate datora perturbaţiilor şi neînţelegerilor.
Într-o serie de 12 teste efectuate în trei studii, cercetătorii au observat că la teste cu dificultate moderată acurateţea estimărilor celor mai bune şi celor mai proaste rezultate este similară, iar la teste mai dificile, estimarea performanţelor bune este chiar mai imprecisă decât a celor slabe. Acest sugerează că estimările ar avea grade de eroare similare, indiferent de competenţă.
Studiile asupra efectului Dunning-Kruger s-au concentrat asupra subiecţilor americani. Un studiu asupra unor subiecţi din Asia de Est sugerează că asupra acestora acţionează un efect contrar efectului Dunning-Kruger. Cei din Asia de Est tind să-şi subestimeze nivelul şi consideră acest lucru ca o motivaţie să ajungă în rând cu ceilalţi.
Dunning şi Kruger au primit în 2000, satiric, Premiul IG Nobel în Psihologie pentru lucrarea lor care a deschis un nou capitol al ştiinţei amintite.
Efectul Dunning-Kruger este considerat în prezent ca fiind cel care generează majoritatea conflictelor şi controverselor moderne din zona internetului, unde orice persoană îşi poate expune liber părerile, fie că are, fie că nu are competenţă într-un domeniu sau altul.
Se încarcă comentariile...
