Cele mai cumplite metode de tortură din lagărele bolşevice. Ce erau „covorul”, „rotisorul”, „papucii” şi „ringul”
0Potrivit mărturisirilor foştilor deţinuţi politici care au trecut prin puşcăriile şi coloniile pentru „duşmani ai poporului”, torţionarii încercau nu doar să-şi anihileze fizic adversarii, ci făceau adevărate experimente psihologice, pline de orori, pe seama celor închişi.
Ororile îndurate de foştii deţinuţi politice în închisorile comuniste sunt greu de imaginat. Pentru generaţiile actuale, mărturiile adunate de diverşi documentarişti sau conţinute de volumele biografice ale câtorva dintre supravieţuitori par mai degrabă scene desprinse dintr-un film de groază, pe care cu greu le poţi accepta ca fiind reflectarea unei realităţi oribile, abrutizante.
Ceea ce transpare din toate mărturiile la care facem referire este în primul rând teroarea, căci anihilarea fizică a duşmanilor poporului era doar un aspect colateral al sistemului penitenciar de tip lagăr de exterminare. În fapt, torţionarii îşi doreau cu ardoare să distrugă mintea adversarilor lor şi să-i transforme în epave umane fără voinţă, în marionete dezarticulate în mâinile călăilor.
Bătaia „de îmblânzire” şi tortura „la papuci”
Gălăţeanul Mihai Dionisie este unul dintre oamenii care au trăit pe viu ororile închipuite de mintea bolnavă a unor gardieni bolşevici, cel mai cunoscut dintre aceştia fiind Petrache Goiciu, fostul comandant al Penitenciarului din Galaţi.
A ajuns în penitenciar la vârsta de doar 17 ani, după ce a fost arestat, judecat şi condamnat la opt ani de temniţă pentru „uneltire contra regimului”. În fapt, adolescentul, liceean la acea vreme, nu făcuse nimic altceva decât refuzase să devină turnător al Securităţii, motiv pentru care a fost catalogat, aşa cum se obişnuia, „duşman al poporului”, după cunoscutul principiu „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.
„Eram izolaţi, fiecare în câte o celulă, şi nu puteam comunica între noi decât prin alfabetul Morse. Ciocăneam în pereţi. Când ne-au depistat sistemul de comunicare, a început «îmblânzirea» prin bătăi până la sânge. Nu prea mai erai om după astfel de schingiuiri", a povestestit Mihai Dionisie pentru „Adevărul.
Conform fostului deţinut politic, una dintre metodele cele mai dure de tortură era bătaia „la papuci”. Deţinuţii erau descălţaţi şi apoi erau bătuţi peste tălpi, minute în şir, cu bâtele. După un astfel de tratament, deţinutul nu mai putea merge pe picioarele lui zile în şir, durerile fiind cumplite, fără însă a prezenta urme vizibile de violenţă.
„Covorul”, „rotisorul” şi „ringul”
Covorul era una dintre metodele cele mai folosite de gardieni în cazul deţinuţilor tineri, cu stare fizică bună, dar care erau aduşi de curând în puşcărie. Metoda era făcută să dezorienteze şi să cauzeze groază, căci totul se petrecea ca-ntr-un ritual iniţiatic.
„Te înfăşurau într-un covor şi te loveau cu picioarele peste tot, până nu mai mişcai. Dădeau şi cu bâtele, cu pumni, cu ce apucau. Făceau şi mici pauze, în care te mai atingea din când în când, să vadă ce reacţie ai. Puneau şi pariuri legate de momentul în care se scapă pe el cel torturat”, a povestit Mihai Dionisie.
Cealaltă metodă, rotisorul, presupunea ca deţinutul să fie legat de mâini şi de picioare, apoi ghemuit şi suspendat pe-o bară de metal. Bara era învârtită întocmai ca un pui la rotisor, în timp ce gardienii loveau cu bâtele, mai ales în zona testicolelor, care era expusă.
„La «ring»», te puneau în mijlocul lor şi, în timp ce întrebau pe rând «De ce ai făcut asta banditule?, N-o să mai ieşi viu de-aici!» loveau cu bestialitate”, şi-a amintit Mihai Dionisie.
Preot ucis pentru că a refuzat să facă împărtăşania cu fecale
Fostul deţinut politic Gavril Burzo rememorează cu lux de amănunte ororile comise în închisorile comuniste, în volumul „Zile trăite după gratii”.
„Am nimerit într-o cameră cu 23 de deţinuţi. Printre noi era un preot armean ortodox. Se ruga mult la Dumnezeu. Era o cameră la parter, fără toaletă. Tineta, butoiaşul în care îţi făceai necesităţile, era lângă uşă, paturile erau suprapuse, mirosea urât, iar la fereastră, pe lângă gratii, erau şi jaluzele ca să nu pătrundă soarele la noi. În tavan, era un mic bec care ardea zi şi noapte”, povesteşte Burzo.
„Deţinuţii, cu condamnări de la cinci la 25 de ani erau de toate felurile: intelectuali, muncitori, ţărani, studenţi. Mâncarea era cât să nu mori. Peste două zile, intră comandantul închisorii, căpitanul Goiciu şi strigă la noi: «Dezbrăcarea pentru percheziţie! Aţi înţeles?». Ne percheziţionează peste tot, întorcându-ne pe toate părţile, aşa goi cum eram. După aceea, comandantul Goiciu se adresează preotului zicându-i: «Ia aceeastă sfoară şi îi cădeşte». De sfoară, era agăţat un cui.”, continuă relatarea.
„Comandantul a venit cu un polonic vechi şi i l-a dat dat preotului ca să scoată din tinetă fecale poruncindu-i să ne cuminece. «Cuminecă-i popă!» a răcnit la el. Atunci, preotul a strigat foarte tare: «Domnule comandant, de mine vă puteţi bate joc, dar de Hristos nu!». În acel moment, au tăbărât asupra lui lovindu-l cu sete pe tot corpul. La urmă, au luat coada măturii şi i-au introdus-o în gură, până ce a ieşit prin ceafă. Pur şi simplu l-au omorât în faţa noastră (…) L-au scos afară târându-l ca pe o vită”, a mai relatat, în volumul menţionat, Gavril Burzo.
Ucis pentru că se ruga
Fostul deţinut politic Dumitru Bordeianu, în cartea autobiografică “Mărturisiri din mlaştina disperării”, descrie momentul în care, în închisoarea de la Galaţi, fiul unui preot a fost ucis doar pentru că se ruga.
„Sunt martori oculari, care au stat în celulă cu un fiu de preot, când acesta a fost surprins de Goiciu, prin vizeta uşii, în momentul când îşi făcea rugăciunea. Atunci, spun ei, gardianul a intrat în celulă, l-a lungit şi l-a zdrobit cu picioarele, până l-a lăsat mort”, scrie Dumitru Bordeaianu.
Vasile Gurău, un alt fost deţinut politic, relatează că, în iulie 1958, confruntat cu o revoltă a unui grup de deţinuţi, comandantul Petrache Goiciu n-a ezitat s-o reprime intrând în celule şi tragând cu pistolul mitralieră în deţinuţi.
„Obişnuia să bată până la leşin toate loturile noi de deţinuţi care soseau. O dată a omorât în bătaie un deţinut şi apoi i-a tăiat picioarele ca să încapă în coşciug. Pe un altul l-a târât pe scări ţinându-l de lanţul de la picioare pentru că nu mai putea merge. Din ordinul lui, un deţinut a fost zidit de viu şi ţinut aşa două luni. I-au lăsat libere doar mâinile şi un orificiu la înălţimea gurii. Când a fost scos, abia mai respira”, a relatat Vasile Gurău.
Tortura prin înfometare
Uneori, un deţinut politic era hrănit săptămâni întregi cu câte o sută de grame de pâine mucegăită pe zi, într-un fel de test sinistru al rezistenţei organismului uman la înfometare.
„O bună parte din mâncarea deţinuţilor era dată la porci, porţiile de hrană erau tăiate pentru vini imaginare. Deţinuţii munceau, mâncau şi dormeau în frig, umezeală şi mizerie. Cei bolnavi erau lăsaţi să moară pentru că nu primeau medicamente şi îngrijire medicală”, avea să consemneze procurorii într-un raport (rămas în Arhivele statului) întocmit cu ocazia investigării cazului Nicolae Moromete, un alt torţionar comunist de tristă amintire.
Se încarcă comentariile...
