Cine sunt cei care îşi doresc să-i votaţi la alegerile parlamentare din 9 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul” continuă să vă prezinte  politicienii din Galaţi, care susţin că au nevoie de voturile dumneavoastră pentru a vă reprezenta în Parlament. Astăzi,  candidaţii din Colegiile  3 şi 4 pentru Camera Deputaţilor

La alegerile parlamentare, programate pentru data de 9 decembrie, gălăţenii îşi vor vota reprezentanţii  în 13 colegii uninominale din care nouă pentru Camera Deputaţilor şi patru pentru Senat. 

În judeţul Galaţi, s-au înscris în cursa electorală 66 de candidaţi din şapte formaţiuni politice.
Astăzi vă prezentăm candidaţii gălăţeni din următoarele două colegii electorale pentru Camera Deputaţilor, precum şi componenţa colegiilor uninominale.

-În Colegiul numărul 3 (Costache Negri, Barcea, Fundeni, Drăgăneşti, Griviţa, Lieşti, Iveşti, Pechea, Suhurlui şi Umbrăreşti) se vor înfrunta:

George Scarlat (USL) - 33 de ani, administrator, economist, PNL;
Carmen Axenie (ARD) - 41 de ani, avocat, deputat, PDL;
Eugen Chebac (PP-DD) - 61 de ani, inginer în exploatare, fost preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi;
Manolache Margit (UDMR)- inginer agronom, pensionară.

Deputatul Carmen Axenie, care speră la încă un mandat de deputat  Colegiul numărul 3, din partea PDL, are 41 de ani şi este din Tecuci. Este avocat, membră a  Baroului Galaţi. Între anii 2004 – 2008 a fost membru al Consiliului Local al municipiului Tecuci.

Economistul  George Scarlat, membru al PNL, fiul patronului complexului turistic de la Hanu Conachi, este considerat un adversar puternic pentru Carmen Axenie.
După ce a rămas fără un mandat suplimentar de preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, speră să obţină un fotoliu de parlamentar  invocând realizările sale din perioada în care s-a aflat în fruntea judeţului.


-În Colegiul numărul 4 (Braniştea, Independenţa, Cuza Vodă,  Nămoloasa, Piscu,  Slobozia Conachi, Schela, Smârdan, Şendreni, Tuluceşti, Tudor Vladimirescu, Vânători) concurează:

Viorel Ştefan (USL) - 58 de ani, economist, deputat, PSD;
Emil Dragomir (ARD) - 49 de ani, operator chimist, administrator societate comercială, PDL;
Marian Vicleanu (PP-DD) - jurist;
Daniel-Răzvan Bălănică (UDMR)- medic veterinar.

Deputatul PSD Viorel Ştefan şi-a adjudecat în urmă cu patru ani fotoliul de parlamentar, în acelaşi colegiu, cu peste 50 la sută din voturi. Este născut în 1954 la Botoşani. Are titlul de doctor în economie. Între anii 1996 – 2008 a fost senator. Anterior a lucrat ca economist în cadrul Navrom.

Cea mai complexă infografie interactivă din presa românească: totul despre candidaţii din colegiul tău

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite