Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Cine este Florin Spătaru, noul ministru al Economiei: doctor în economie, director de şantiere navale uriaşe

2
25 Nov 2021 11:15:03
Autor: Cornelia Mazilu
Florin Spătaru FOTO Arhiva personală
Florin Spătaru FOTO Arhiva personală

Florin Spătaru are 52 de ani, este din Galaţi, şi are un CV bogat: doctor în economie, absolvent a două facultăţi, dar şi director al şantierelor navale Damen Galaţi şi Mangalia. De asemenea, a absolvit London Business School-Şcoala de Afaceri din Londra.

Social democraţii au decis să-l propună pe Florin Spătaru pentru Ministerul Economiei, la o zi după ce senatorul Marius Humelnicu, a decis să se retragă. Numirea lui Humelnicu, un apropiat al preşedintelui PSD Galaţi, Dan Nica, a stârnit un val de reacţii în spaţiul public, legate de cariera sa pe vremea când era fotbalist. 
 
Florin Spătaru a fost propus tot de organizaţia din Galaţi, condusă de acelaşi Dan Nica. Gălăţeanul a primit aviz favorabil, miercuri, pentru funcţia de ministru al Economiei din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. A obţinut 30 de voturi „pentru” şi 19 voturi „împotrivă”.
 
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, spune despre Florin Spătaru că are un CV impresionant şi că este dublu licenţiat.
 
„Am votat ca propunerea pentru Ministerul Economiei să fie domnul Florin Spătaru, un director de la Damen Mangalia, cu un CV impresionant. Este absolvent a două facultăţi, doctor în economie şi, de asemenea, are cursuri la Şcoala de Afaceri din Londra, foarte implicat şi care credem că va avea activitate foarte bună la Ministerul Economiei”, a spus Radu Oprea, într-o conferinţă de presă la PSD.
 
Florin Spătaru are un CV impresionant
 
Florin Spătaru a făcut parte din conducerea executivă a celor două uriaşe şantiere navale româneşti: Galaţi şi Mangalia. De trei ani jumătate estedirector HR (resurse umane) & Corporate Affairs la Şantierele Navale Damen Mangalia, din Judeţul Constanţa, din iulie 2018 şi până în prezent. 
 
Potrivit CV-ului, între anii 2004 şi 2009, Florin Spătaru a fost director economic la Damen Galaţi, iar din 2009 a fost Director HR & Afaceri Corporatiste. 
 
„Asigură conducerea generală, operativă şi curentă a Departamentelor HR & Legal, HSE, Administrativ a Şantierului Naval Damen Galati - răspunde de reprezentarea legală a societătii şi in organizatii si asociatii profesionale (Anconav, Camera de Comert Romano-Olandeza, ANCEX)”, se precizează în CV-ul acestuia.
 
Florin Spătaru este şi preşedinte ANCONAV din 2013 -până în prezent. ANCONAV este asociaţia românească de construcţii navale, având 48 de membri activi (şantiere navale, furnizori de echipamente, firme de inginerie). 
 
Florin Spătaru a absolvit în 1988 Liceul Industrial „Radu Negru” Galaţi. În 1989, a urmat cursurile Facultatăţii de Nave, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, iar ulterior a făcut un master în „Inginerie şi arhitectură Navală”. 
 
Între aniii 2009-2012 a urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Are şi un doctorat în economie De asemenea, a absolvit London Business School, Şcoala de Afaceri din Londra HR. 
 

Vă recomandăm şi: 

 
Acordul PSD-PNL-UDMR: cum funcţionează rotativa, cum au loc demiterile politice şi luarea deciziilor pentru legile promovate
 
Ciolacu, în cadrul şedinţei solemne pentru Ziua Naţională: „Această zi ne aminteşte că avem datoria de a colabora. Am pus bazele unei coaliţii puternice”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Ludwig
25.11.2021, 12:12:31

A mai fost o absolventa de HArvard, Ioana Petrescu-usturoi...printre cei mai slabi ministrii. La noi trebuie sa te descurci in jungla...

+18 (18 voturi)
Un cititor
25.11.2021, 12:17:20

Speram sa se retraga si F. Roman ----este un Andrusca in fruntea acelui minister, de la care romanii asteapta extrem de multe. Speram sa se retraga si Dancu de la Aparare, si contabilul pus la Finante, si mai sunt "Adrusti" sau "Veorici" in acest guvern. PNL si PSD nu au inteles nici acum, cam ce drama e in ac tara ! Nu au inteles ca ar fi trebuit sa "rupa gura targului", sa zicem ca romanul, cu numirile din fruntea ministerelor. Au umplut listele cu "Veorici si Andrusti." Pt ca, si ciobanul este cel mai bun sef la oi, dar nu-l pune la finante, la digitalizare sau la armata.

Modifică Setările