Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Cine şi cum a inventat radiera. Povestea micii bucăţi de cauciuc care a permis oamenilor să-şi corecteze scriiturile

1
12 Mar 2016 06:07:00
Autor: Costel Crangan
Radiera s-a inventat acum 250 de ani, dintr-o întâmplare. FOTO happymax.ro
Radiera s-a inventat acum 250 de ani, dintr-o întâmplare. FOTO happymax.ro

Primul om care a folosit o gumă de şters pare să fi fost inginerul britanic Edward Nairne, care a descoperit proprietăţile de ştergător ale cauciucului dintr-o pură întâmplare. Primele radiere erau obiecte de lux, fiind cumplit de scumpe.

Fără îndoială, pare uşor desuet să vorbeşti în zilele noastre despre micul flecuşteţ numire radieră. Nu de alta, dar ne aflăm într-o epocă a tehnologiei avansate, în care (aproape) nimeni nu mai scrie pe hârtie, iar textul păstrat de memoriile electronice se corectează cu „undo”, „backspace”, „delete”  sau alte comenzi ale tastaturii ori, mai nou, ale ecranului de tip „touch screen”.

Şi totuşi, de dragul istoriei omenirii, o să riscăm să vorbim despre bătrâna radieră, un obiect care la vremea ei a fost o invenţie revoluţionară, căci a  dat oamenilor posibilitatea să se răzgândească, să-şi schimbe/corecteze ideile chiar şi după ce le-au aşternut pe hârtie. Lucru de neconceput până atunci, căci cuvântul odată scris, aşa rămânea, de unde şi cunoscutul dicton latinesc  „Verba volant, scripta manent” (vorba zboară, ce-i scris rămâne).

Paradoxal, radiera a înlocuit... pâinea

Până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, urmele de creion de pe o bucată de hârtie se putea şterge (la modul aproximativ) folosind o bucăţică de pâine sau o tăbliţă din ceară de albine.

De altfel, inventatorul radierei, inginerul britanic Edward Nairne, chiar o bucată de pâine căuta atunci când s-a decis, într-o dimineaţă ploioasă a primăverii anului 1770, să şteargă o parte din schiţa pe care o desena cu creionul.

Grăbit şi neatent, englezul a nimerit o bucată „inutilă” din cauciuc (singura lui folosinţă cât de cât acceptabilă era la impregnarea unor ţesături din in, care deveneau cât de cât impermeabile, fiind folosite ca pelerine de ploaie) pe care o păstra pe biroul dintr-o curiozitate inginerească ce avea să se dovedească întemeiată.

Surpriza i-a fost atât de mare când a văzut ce bine şterge urmele de creion, încât în acelaşi an a pus bazele unei afaceri cu gume de şters. În sfârşit se găsise o întrebuinţare pentru cauciuc, un material pe atunci instabil şi puturos, dar despre care multă lumea credea, totuşi, că are potenţial.

Radiera a fost o descoperire absolut ăntâmplătoare. FOTO wikipedia.org

Una peste alta, spre sfârşitul anului 1770, Nairne vindea deja radiere la o prăvălie din Cornwall, la un preţ destul de piperat pentru acele timpuri: trei şilingi pentru o bucată cu latura de doar un centimetru. La scurt timp, invenţia a fost preluată şi de alţi fabricanţi şi negustori, aşa că preţul a scăzut vertiginos.

De la Priestly la la Goodyear

Ceea ce trebuie să vă spunem este că radiera lui Nairne, deşi era revoluţionară, nu era cu mult mai bună decât o jumătate de felie de pâine. Se degrada uşor, era sfărâmicioasă şi, pe deasupra, mirosea al naibii de urât. Însă, categoric, ştergea mai bine decât pâinea, deci exista o rază de speranţă.

Chimistul englez Joseph Priestly (care era şi pastor, filosof şi multe altele) a fost primul om care a încercat să stabilizeze cumva guma, însă realizările lui n-au fost tocmai un triumf. Produsul mirosea ceva mai bine, dar tot se degrada rapid.

De-abia o jumătate de secol mai târziu (la 1839) avea să se descopere vulcanizarea, procedeul prin care cauciucul devenea foarte rezistent la degradare, păstrându-şi în acelaşi timp elasticitatea.

Invenţia este atribuită convenţional lui Charles Goodyear (un negustor american de produse de fierărie), însă cercetările istorice din ultimele decenii au scos la iveală faptul că, de fapt, acesta doar a fost mai bun la marketing decât alţii. În realitate, cel puţin alte două persoane  (Thoinas Hai şi Thomas Hancock) foloseau metoda înainte de a fi înregistrată de Goodyear ca invenţie.

Cum a ajuns guma în capătul creionului

Ideea de a lega creionul şi guma de şters într-un obiect unic i-a venit americanului Hymen L. Lipman, deţinător pe atunci al cunoscutei mărci Faber (firmă ce a rămas unul dintre cei mai mari fabricanţi de creioane şi în zilele noastre). Omul a mers cu ideea la autorităţile SUA, în anul 1858, dar brevetul de invenţie i-a fost respins, pe motiv că ideea nu era originală, ci o simplă alăturare a două invenţii.

Ataşarea radierei la creion n-a fost considerată iniţial o invenţie. FOTO happymax.ro

Ba chiar s-au făcut şi o mulţime de ironii la adresa lui Lipman. „Pretinde că a inventat ceva, însă nimic nu-i aparţine. Este ca şi cum un potcovar ar spune că a inventat calul potcovit, deşi nici calul, nici potcoava, nu-i aparţin”, îl lua în răspăr publicaţia New York Herald

Cu toate acestea Lipman nu s-a dat bătut. A dat în judecată statul şi a câştigat în cele din urmă dreptul de a avea patent de invenţie pe creionul cu gumă de şters. Faber este şi în zilele noastre cel mai cunoscut fabricat de creioane din lume, însă guma nu mai este de mult cauciucul începuturilor, fiind înlocuit cu produse de sinteză, mult mai ieftine.

Vă mai recomandăm şi:

Motivul cu totul neaşteptat pentru care femeile din toată Europa au trecut brusc la moda fustei scurte

Cum a apărut unul dintre cele mai macabre obiceiuri de familie din istorie. Practica ciudată cu morţii-vii

Efectul surprinzător pe care l-a avut inventarea anesteziei asupra serviciilor funerare. Unii au făcut o avere din asta

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Adrian Foangă
12.03.2016, 11:40:20

Cum, ma, n-a fost inventata de un roman? Caruia, de fapt, i-a fost furata inventia? Ca noi am inventat TOTUL dar am fost furati...

-1 (1 vot)