Clipe de groază în Italia pentru una dintre cele mai cunoscute concurente de la „Românii au talent”. „8 ore într-o celulă murdară de excremente”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gălăţeanca Mădălina Felea (cunoscută cu numele de scenă Medeea Felina) a trecut printr-un adevărat coşmar după ce maşina i-a fost distrusă de un interlop italian, pe o stradă din Milano, iar soţul i-a fost arestat pentru o noapte, în condiţii înfiorătoare.

Momente de groază trăite de o familie de români în Italia, la Milano, în urmă cu câteva zile. Florin Lupaşcu şi Mădălina Felea (cunoscută românilor de la emisiunea „Românii au talent”, unde a participat, cu primul număr de dans la bară din istoria emisiunii, sub pseudonimul de Medeea Felina) s-au pomenit captivi într-un veritabil coşmar după un incident rutier aparent banal.

Florin a fost arestat de carabinieri şi ţinut circa opt ore într-o celulă murdară de excremente şi de sânge, fără drept de a suna un avocat sau familia, deşi, după cum avea să se dovedească dimineaţă, el era de fapt victima unei agresiuni săvârşite de un italian ce face parte din lumea interlopă.

Cei doi români au povestit întregul film al evenimentelor (întâmplate pe 12 şi 13 mai 2019, la Milano) pentru portalul de ştiri Gazeta Românească (realizat de români care trăiesc în Italia).

Potrivit declaraţiilor celor doi soţi, Florin a intrat cu maşina pe o stradă cu sens unic. De pe o stradă laterală i-a ieşit în faţă o maşină, care a blocat circulaţia, iar şoferul arăta intenţia de a da cu spatele pentru a ieşi în strada principală, o manevră ilegală. 

„Deşi soţul meu a încercat să îi facă loc, din spate au venit alte maşini şi nu a mai putut face nicio mişcare. În acel moment, şoferul s-a dat jos din maşină, cu un baston metalic şi a început să ţipe la soţul meu să se mute de acolo. L-a jignit, l-a făcut în tot felul, apoi a lua bastonul şi a început să lovească maşina. I-a spart parbrizul şi geamul lateral stânga, i-a distrus capota şi l-a ameninţat să se mute. A forţat ieşirea printre maşini, dând cu spatele, şi a ajuns în strada principală”, a povestit Mădălina.

„Soţul meu l-a urmărit şi a reuşit să-l blocheze. Cum în acel moment trecea un echipaj de poliţie, a crezut că individul va fi reţinut. Poliţiştii însă i-au spus doar că italianul e cunoscut forţelor de ordine, că are antecedente penale şi că ceea ce poate să facă e doar un denunţ, fie a doua zi, la orice cazarmă de carabinieri, fie atunci, dar numai în Chestură. Ceea ce este extrem de ciudat, faptul că deşi acolo erau martori destui, unul dintre ei chiar a dat declaraţie în favoarea soţului meu, poliţiştii nu au investigat deloc, ba mai mult, nici măcar nu l-a verificat pe individ dacă băuse sau consumase droguri. L-au lăsat pur şi simplu să plece”, a mai spus românca.

Maşina românilor a fost distrusă în incidentul din Italia FOTO Gazeta Românească

Maşina românilor a fost distrusă în incidentul din Italia FOTO Gazeta Românească

Cu totul bizar este că atunci când Florin Lupaşcu a ajunsla Chestură pentru a face denunţul, s-a pomenit că este arestat.

„Poliţiştii l-au acompaniat pe soţul meu la Chestură, care se afla destul de aproape, deoarece maşina era în condiţii jalnice, apoi au plecat. La Chestură, după nici 5 minute, după ce au aflat că e român, Florin a fost închis într-o celulă, care mirosea îngrozitor şi avea urme de excremente şi sânge, i s-a cerut să se dezbrace complet, apoi să predea cureaua de la pantaloni şi şireturile de la pantofi. Fără nicio explicaţie, l-au arestat, practic. Nu i-au lăsat nici telefonul. A fost percheziţionat şi i s-au luat amprente ca la ultimul delicvent”, a povestit Mădălina.

„Nu i-au dat voie să sune familia sau avocatul, nici să bea sau să mănânce ceva, i s-a refuzat şi dreptul de a face denunţul. În toată perioada asta, de la ora 14.30 şi până la 22.30, adică opt ore, noi nu am ştiut nimic de el, iar el nu a putut beneficia de niciun drept. A fost tratat ca un bandit. Eu, printr-o aplicaţie de telefon, am reuşit să localizez smarthphonul lui. Îmi arăta exact clădirea chesturii, dar nu mi-am închipuit că e arestat. Am întrebat peste tot în acea zonă, inclusiv la Chestură, dar nimeni nu-mi dădea nicio informaţie”, a mai povestit românca.

De-abia după opt ore Florin a fost eliberat, explicaţia carabinierilor fiind aceea că s-a produs o confuzie. La final, când a fost eliberat, românului nu i s-a dat, deşi a solicitat, niciun document prin care să fie motivată reţinerea.

Cei doi români au precizat că au solicitat ajutorul Ambasadei României pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul menţionat. 

Imagine indisponibilă
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite