Comunitatea Galaţi4x4 pregăteşte încă o campanie de donare de sânge. Cu bonurile primite, acte de caritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

La precedenta campanie, din decembrie 2019, aproximativ 16 litri de sânge au mers către spitalele din Galaţi, iar 35 de copii au primit punguţe de Crăciun din banii primiţi de donatorii de sânge.

Comunitatea 4x4 din Galaţi (aţi ghicit; este formată din pasionaţi de offroad) a decis să continue, cu o frecvenţă de trei luni, campania de donare de sânge pe care au organizat în premieră în decembrie anul trecut.

Dacă data trecut au fost 40 de donatori, de la care au pornit către spitalele gălăţene aproximativ 16 litri de sânge, de data aceasta există speranţa ca numărul de participanţi să crească, aşa că ţineţi minte momentul la care sunteţi aşteptaţi la Centrul de Transfuzii: luni, 27 februarie 2020, la ora 10,00.

Membrii comunităţii spun că şi de data aceasta (ca şi în decembrie) bonurile valorice primite de donatori vor fi convertite în ajutoare pentru copiii sărmani. În decembrie au fost distribuite la Vânători, Odaia Manolache şi Satu Costi, acum urmează să fie stabilită destinaţia pachetelor.

„Echipa Galati4x4.ro, împreună cu Marius Bucur („proful de prim-ajutor”) şi dr. Onişor (CMO Ambulanţa) îi îndeamnă pe toţi cei care pot dona sânge să o facă cu regularitate. O doză de sânge donată poate salva 3 vieţi”, spun membrii comunităţii de pasionaţi de maşini şi de trasee imposibile.

Grupul Galaţi4x4 a devenit, în ultimii doi ani, foarte activ în organizarea de campanii umanitare şi de conştientizare civică. Cumva paradoxal, deşi sunt pasionaţi de traseele dificile, ei sunt angrenaţi în mai multe campanii de promovare a necesităţii ca România să aibă străzi şi drumuri bune.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite