Congresul Naţional de Istorie a Presei de la Galaţi va întoarce pe toate feţele ziarele din Primul Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorului principal –  Asociaţia Română de Istorie a  Presei  (ARIP) – i se alătură cadre didactice de la Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere, precum şi cercetători de la Biblioteca  „V. A. Urechia”

Invitaţi de seamă ai acestei ediţii sunt academicianul Răzvan Theodorescu, realizatorii TVR Dona Tudor şi Vartan Arachelian, jurnalistul Nicolae Melinescu.

Manifestarea va debuta vineri, 4 aprilie, cu o slujbă de pomenire a ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial, oficiată de un sobor de preoţi în Catedrala Arhiepiscopală. La ora 10.00, prof. univ. dr. Ilie Rad, preşedintele ARIP, va deschide lucrările Congresului în sala Aula Magna. La împlinirea a o sută de ani de la declanşarea primei conflagraţii mondiale se vor dezbate în plen şi pe secţiuni subiecte legate de presa locală în timpul războiului, articole semnate de Camil Petrescu, Octavian Goga, Ioan Slavici, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga - editorialist în vreme de război. Nu vor fi uitate teme precum publicitatea în vreme de război sau fotojurnalismul românesc.

Sâmbătă vor avea loc, la Biblioteca „V.A. Urechia”  din Galaţi, mai multe lansări de carte de specialitate. Realizatorul TVR, Dona Tudor, va prezenta filmul documentar „Lacrimi pe obrazul lumiiˮ, iar academicianul Răzvan Theodorescu va ţine o prelegere cu tema De la „Televiziunea Liberă” la televiziunea normală. Lucrările conferinţei vor fi publicate în Revista română de istorie a presei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite