Consiliul Judeţean Galaţi cumpără opere de artă pentru primul muzeu care se construieşte în România după Revoluţie Galerie Foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: CJG
sursa: CJG

Consiliul Judeţean Galaţi cumpără opere de artă ale artiştilor. Instituţia va cumpăra peste o sută de lucrări, care vor intra în colecţia Muzeului de Artă Vizuală Galaţi, primul muzeu care se construieşte în România după Revoluţie.

Un juriu format din specialişti de la Bucureşti va decide ce opere vor intra în patrimoniul muzeului gălăţean. Este al doilea an consecutiv în care Consiliul Judeţean Galaţi a alocat Muzeului de Artă Vizuală fonduri pentru a achiziţiona opere de artă ale pictorilor, sculptorilor şi graficienilor.

Galerie foto cu operele de artă cumpărate de CJ Galaţi

   

„Cu excepţia Ministerului Culturii, suntem una dintre puţinele instituţii publice din România care sprijină artiştii plastici locali, mai ales pe cei aflaţi la început de carieră. 50 de artişti plastici gălăţeni şi-au prezentat cele mai bune lucrări realizate în ultimii cinci ani, iar un juriu format din specialişti de la Bucureşti va selecta operele de artă care vor intra în patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală Galaţi. Anul acesta valoarea fondului este de 100.000 de lei, iar pentru achiziţie au fost propuse peste 130 de lucrări de artă”, a anunţat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

La Galaţi, Consiliul Judeţean contruieşte primul muzeu din România după Revoluţia din decembrie 1989. Este un muzeu dedicat artelor vizuale care va deveni un reper al oraşului de pe malul Dunării. 

„Edificiul în sine va fi o operă de artă, cu săli de expunere, laboratoare pentru conservarea şi restaurarea obiectelor de artă, ateliere de lucru, depozite, un amfiteatru multimedia cu 185 de locuri şi o bibliotecă. Vom avea cel mai modern şi mai frumos spaţiu muzeal din România”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Proiectul este desenat de reputatul arhitect Dan Ujeucă şi a obţinut acum câţiva ani trofeul Ordinului Arhitecţilor din România. Valoare investiţiei este de cinci milioane de euro. 

 Vă recomandăm şi:

Au început lucrările la primul muzeu de artă construit în România de la Revoluţie încoace. Se face la Galaţi şi va costa 4,7 milioane de euro

Povestea conacului în care s-a pus la cale unirea Moldovei cu Ţara Românească. A fost sediu de CAP, apoi muzeu

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite