Copiii care nasc copii. O adolescentă şi-a abandonat pruncul nou-născut în mâinile unui traficant de carne vie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Copila şi-a abandonat bebeluşul imediat după naştere şi i-a minţit pe medici, susţinând că un bărbat suspectat acum de trafic de minori ar fi tatăl copilului.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi i-au trimis în judecată, zilele trecute, pe Ilie Matei Alexandru şi C.G.D. (minoră) sub acuzaţia de fals în declaraţii. În paralel, procurorii au disjuns dosarul şi au sesizat Poliţia pentru efectuarea de cercetări sub suspiciunea de trafic de minori.

Totul a început pe 5 octombrie 2015, când, cu ocazia externării din Maternitatea ”Buna Vestire” din Galaţi, adolescenta a minţit cadrele medicale, susţinând că tatăl biologic al nou-născutului este Ilie-Matei Alexandru, deşi aceştia se cunoscuseră pentru prima dată în zilele premergătoare naşterii. Pe baza declaraţiei adolescentei, medicii au eliberat un certificat de naştere, în baza căruia Ilie-Matei Alexandru a preluat copilul.

”Inculpata minoră C.G.D. a declarat în mod mincinos că tatăl biologic al nou-născutului I.M. este inculpatul Ilie-Matei Alexandru, deşi aceştia s-au cunoscut pentru prima dată în zilele premergătoare naşterii, fapt care a condus la eliberarea certificatului  de naştere seria N10, număr 086024, şi preluarea, fără drept, în creştere şi educare a copilului de către Ilie-Matei Alexandru”, precizează procurorul de caz în rechizitoriu.

”Corelativ, la aceeaşi dată, inculpatul Ilie - Matei Alexandru cu ocazia externării din Maternitatea Buna Vestire a minorului I.M. a declarat în mod mincinos că este tatăl biologic al nou-născutului, fapt care a condus la eliberarea certificatului de naştere seria N10, număr 086024, şi preluarea, fără drept, în creştere şi educare a copilului”, mai spune procurorul care s-a ocupat de instrumentarea cazului.

Anchetatorii suspectează că bărbatul voia să vândă nou-născutul, însă planul său a fost dat peste cap de mama copilului, care a revenit în februarie 2016 asupra deciziei de abandon al acestuia.

Pe fir au intrat şi inspectorii Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Galaţi, care au preluat bebeluşul şi l-au dat în plasament bunicii materne.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite