Copiii războiului: poveştile cercetaşilor din Tecuci, tinerii care au apărat ţara alături de soldaţi în marile războaie ale României

Publicat: 04.04.2016 05:03

Ultima actualizare: 06.08.2022 08:56

Cohorta „Oltea Doamna” este cea mai veche formaţiune de cercetaşi din România şi a fost înfiinţată în 1915, sub patronajul Principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea). Însemnări de război din caietele cercetaşilor se află la Muzeul de Istorie din Tecuci. Anual, în luna mai, în localitate are loc un excepţional festival naţional al cercetăşiei.

Puţină lume ştie, dar la Tecuci (judeţul Galaţi) există una dintre cele mai puternice tradiţii în cercetăşie din România. Anual, în luna mai, cercetaşii din toată ţara se întâlnesc în aşezarea din sudul Moldovei pentru a-şi onora înaintaşii şi pentru a-şi rosti promisiunea, adică jurământul de credinţă faţă de patrie.

Însă Tecuciul nu-i ales dintr-o întâmplare ca gazdă a manifestărilor anuale ale cercetaţilor. În spatele acestei alegeri se află o tradiţie extraordinară, veche de peste un secol, în urzeala căreia s-au ţesut firele unor poveşti emoţionante despre copiii războiului.

101 ani de cercetăşie tecuceană

Pe 5 februarie 2016 s-au împlinit 101 ani de la înfiinţarea cohortei „Oltea Doamna”, entitate care a avut girul Casei Regale a României şi s-a născut sub oblăduirea Asociaţiei „Cercetaşii României”.

De altfel „Oltea Doamna” a fost prima organizaţie locală de cercetaşi din România, dacă ţinem cont şi că asociaţia care o patronează s-a născut cu doar câteva zile înaintea ei, în urma unui decret regal votat în Senat şi Adunarea Deputaţilor la 20 decembrie 1914, respectiv 2 februarie 1915.

„Recunoaştem Cercetaşii României ca persoană juridică al cărui scop este educaţia fizică şi morală a tineretului”, se menţiona în decretul regal prin care se înfiinţa asociaţia care avea să aibă un rol fundamental în cele două războiae mondiale.

Cohorta tecuceană a cercetaşilor purta ca însemn distinctiv eşarfe violet (iată, deci, că„ flacăra violet” este un concept ceva mai vechi decât se credea) şi număra la momentul apariţiei ei 150 de membri. Cercetaşii erau conduşi chiar de către prefectul de Tecuci din acea vreme, Ovid Gherghel. Acesta avea funcţia de „preşedinte al secţiunii”, în vreme ce institutorul V. Berheciu avea atribuţiile de „instructor”.

Primul comitet de conducere a cohortei „Oltea Doamna”. FOTO Muzeul de Istorie Tecuci

„Constituirea cohortei tecucene în patru comitete şi un birou permanent era în conformitate cu Regulamentul de administraţie al Asociaţiei „Cercetaşii României”, document publicat în „Cercetaşul”, numărul din aprilie 1915. Alături de articolele care privesc scopul Asociaţiei, „educaţia morală şi fizică a tineretului şi pregătirea viitoarelor generaţii pentru înălţarea neamului şi binele patriei”, aflăm şi structura organizaţiei, care pe lângă Comitetul central de la Bucureşti mai cuprindea Comitetul de patronaj, Comitetul local şi membrii aderenţi”, scrie despre momentul apariţiei cohortei profesorul Doru Paraşcan, directorul Muzeului de Istorie din Tecuci.

Mari oameni de stat erau îndrumători ai cercetaşilor tecuceni

Oricât ar părea de ciudat (căci, în ziua de azi, cercetăşia e privită mai curând ca un hobby cu care statul nu are de-a face) cohorta „Oltea Doamna” de la TEcuci se află, la momentul înfiinţării ei, sub oblăduirea unui Comitet de onoare, alcătuit din personalităţi foarte importante.

L-am aminti în primul rând pe principele Carol (viitorul Rege Carol al II-lea), pe atunci în vârstă de 22 de ani, pe ministru I.G. Duca (cel care avea să fie asasinat de legionari în anul 1933), precum şi trei iluştri lideri politici locali: Alecu P. Anastasiu, Nestor Cincu şi Ionel Georgiade.

„Ofiţeri, avocaţi, profesori, doctori, funcţionari şi oameni politici intrau în componenţa (rândul) Comitetului de patronaj, Comitetului local, consilierilor tehnici şi biroului permanent”, consemnează profesorul Paraşcan.

Jurnalul unui cercetaş ce-a înfruntat moartea

Dintre toate mărturiile privitoare la activităţile cercetaşilor tecuceni, referindu-ne aici în mod special la perioada cuprinsă de anii 1915-1935, atrage în mod deosebit atenţia un jurnal de cercetaş ajuns în prezent în custodia Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci.

Colaj cu prima statuie a cercetaşilor, cercetaşul Gh, Petraşcu şi comitetul de onoare. FOTO. MIT

Documentul a fost donat chiar de către autorul lui, colonelul Gheorghe Petraşcu, care a strâns acolo însemnările sale de cercetaş în perioada dintre 16 februarie 1916 („Astăzi a murit regina Elisabeta, ora 8,30 minute”) şi 19 iulie 1917 („Astăzi dimineaţa a venit un aeroplan german în care s-a aruncat foarte multe ghiulele şi focuri de mitralieră. Pe urmă a plecat şi au venit 2 care au lăsat 3 bombe...La o jumătate de ceas au venit iar 2 aeroplane şi au lăsat 5 bombe în gară. După aceasta a mai dat 6 ghiulele la interval de ½ oră”).

Citește și: O poveste cum nu se mai găseşte. Primarul care a muncit 7 ani fără leafă şi a donat o avere ca să ridice în oraş un spital modern

Nu ştim când anume a aderat Gh. Petraşcu legiunii din Tecuci însă un indiciu de luat în seamă poate fi „chitanţa nr. 55, din 22, luna ianuarie, 1916”, prin care tânarul achita suma de „1 leu, cotizaţia pe anul 1916”.

În „foile de însemnări” din „carnetul cercetaşului”, Petraşcu va nota, aşa cum poate gândi şi scrie un copil de 12 ani, locaţia, data (zi, luna, an), evenimentul, ora desfăşurării, participanţii, consecinţe şi aşa mai departe.

„Cu informaţii preţioase despre bombardamentele asupra Tecuciului (număr de avioane, număr de bombe, zone afectate, număr de victime), jurnalul poate fi un interesant instrument de lucru pentru un cercetător interesat de campaniile militare derulate în această parte a frontului”, consemnează profesorul Paraşcan.

Cronică de bombardament

Iată cum percepe cercetaşul un atac asupra oraşului în data de 2. VII. 1917: „Tecuciu. 2. VII. 1917. Astăzi la ora 9, ziua, a venit un aeroplan deasupra gării. Acesta a făcut o tumbă şi deodată s-a auzit o pocnitură ca de tun şi un fum negru. După vreo 2 minute alta şi pe urmă a mai dat trei: una a căzut în parc, alta a căzut între secţie şi gară, şi alta într-un butoi cu gaz. Acesta a luat foc. Pe lângă el au fost mari grămezi de scânduri. Acestea au luat şi ele foc. De la acestea s-a întins focul la un vagon cu obuze pentru artileria grea. Acesta a luat foc şi începând a pocni şi aruncând bucăţi de schije până în strada Elena Doamna, iar geamurile s-au spart la numeroase case. De la acest vagon au luat foc mai multe vagoane cu gaz, păcură şi unul cu benzină”.

„Pe urmă au explodat mai multe vagoane cu proiectile şi cartuşe. După acestea, au mai luat foc şi câteva spitale, lămparia şi magazia de mărfuri luând şi ele foc s-au dărâmat. La gară s-au spart toate ferestrele şi pe unele locuri a căzut şi cărămida. In gară au luat foc şi numeroşi saci cu urluială pentru cai, grâu, făină de porumb şi grâu şi ovăz şi bordeiele din împrejurimi pentru prizonieri. Furioasa catastrofă a ţinut până la 5 1/2”. Jurnalul cercetaşului Gh. Petraşcu.

Din perspectiva datelor oferite, informaţii culese direct de autor de la locul faptei sau oferite de surse avizate, putem considera acest carnet un adevărat „jurnal de război” din care aflăm nu doar consecinţele atacurilor de la Tecuci, ci şi modalitatea prin care Petraşcu şi-a respectat legământul faţă de Asociaţie („să-mi slujesc cu dragoste patria şi regele”, „să ajut pe aproapele meu”).

Destinul alambicat al unei statui

Aproape firesc, având în vedere implicarea sa în desfăşurarea evenimentelor militare, Gh. Petraşcu avea să aleagă o carieră militară. După absolvirea cursurilor Şcolii militare de ofiteri de artilerie din Timişoara, va activa în cadrul Regimentului 5 Obuziere Tecuci. In urma participării sale la campaniile celui de-al doilea război mondial, va fi decorat cu „Crucea comemorativă”, „Coroana României” şi „Steaua României”.

În paralel cu cariera militară, a fost şi un militant pentru cercetăşie şi pentru salvării statuii cercetaşului român, ridicată prin subscripţie publică în anul 1925. Amintita statuie a fost demolată şi topită în anii 50, după ce un activist comunist cu carte puţină dar cu zel peste măsură, a decis că este un simbol legionar.

De-abia după 1980 s-a reuşit înduplecarea autorităţilor comuniste, care au aprobat refacerea monumentului ca recunoaştere a contribuţiei eroice a cercetaşilor tecuceni la cele două războaie mondiale.

Citește și: Povestea cutremurătoare a bisericii seculare făcute bucăţi de comunişti. Injectată cu tone de apă la fundaţie, a fost trasă în Dunăre cu remorcherele navale

Statuia cercetaşului, refăcută. FOTO C. Crângan

Într-o notiţă din luna august a anului 1982, colonelul Petraşcu avea să scrie: „S-a aprobat refacerea monumentului cercetaşului în municipiul Tecuci. Trimis dosarul cu memoriu la Galaţi. Propagandă. La 21. 06. 1983, cu nr. 4439 intervenit din nou şi trimis un nou memoriu la Comitetul Executiv, judeţul Galaţi, să întrebe pe tov. Perjoleanu unde l-a repartizat”.

Însă lucrurile n-au fost deloc simple, căci demersurile au tot bătut pasul pe loc şi de-abia după Revoluţia din 1989 s-a procedat de fapt la refacerea monumentului. Din păcate, colonelul Gheorghe Petraşcu n-a mai avut şansa să fie de faţă, căci la momentul dezvelirii noului monument (construit după planurile originale), în mai 1996, era deja plecat către cele veşnice.