Culisele unui scandal comercial care a dus în colaps industria României. Cum au vândut politicienii ţara sub pretextul interesului naţional
0Tratatul româno-austriac semnat în 22 iunie 1875 a deschis ceea ce avea să fie deceniul prăbuşirii economiei României. Deciziile scandaloase ale guvernului conservator condus de Lascăr Catargiu au trecut oarecum neobservate datorită negocierilor legate de obţinerea independenţei naţionale. De astfel, acesta a şi fost pretextul oficial pentru care economia României a fost sacrificată.
Registrele ţinute de eforiile (primăriile) româneşti în perioada 1876-1890, scot la iveală o adevărată avalanşă de falimente ale fabricilor de orice fel. În aparenţă, cititorul neavizat tinde a crede că la mijloc s-ar afla, în amintita perioadă, o criză economică de proporţii care ar fi lovit Europa, însă aparenţele înşeală.
De fapt, în intervalul menţionat au fost în vigoare, ca urmare a unor decizii politice bizare, o serie de tratate vamale controversate, care au dus la ruinarea industriei româneşti aflată încă în faza de acumulare de capital.
Partea realmente incitantă este aceea că detaliile acestui verital „crah” programat prin lege seamănă izbitor de mult cu efectele acordurilor internaţionale semnate de România în ultimii ani (a se vedea scandalul hipermarketurilor), care, de asemenea, au împins la faliment o serie de afaceri româneşti de tradiţie.
Cum să nimereşti, economic vorbind, din lac în puţ
În anul 1875, sub guvernarea conservatorului Lascăr Catargiu, România semnează cu Imperiul Austro-Ungar unul dintre cele mai bizare tratate comerciale din istorie, căci era net defavorabil nouă.
Deşi dorinţa declarată a guvernului era să se facă un fel de desprindere a intereselor naţionale de influenţa otomană (să nu uităm că lucrurile se întâmplau cu doar doi ani înainte de cucerirea independenţei de stat), rezultatul a fost unul cumplit: întreaga industrie românească (şi aşa destul de precară) au fost aruncată în faliment, iar agricultura a resimţit şi ea, din plin, efectele negative.
Însemnările făcute de Alexandru G. Djuvara în volumul „Cercetări economice: Tariful general al drepturilor de vamă - Raport şi discursuri parlamentare”, publicat în anul 1892, relevă faptul că România a ales una dintre cel mai proaste soluţii economice din istorie şi că afacerile cu austro-ungarii s-au dovedit cel puţin la fel de proaste ca şi cele cu turcii. Cum s-ar spune, am nimerit din lac în puţ.
Mai mult decât atât, scandalurile legate de interesele personale ale politicienilor din guvernul conservator condus de Catargiu (care primiseră, se pare, „bacşişuri” generoase de la o serie de mari firme austrice) au amplificat şi mai mult ideea că, de fapt, nu se negociase nicidecum emanciparea ţării de turci, ci umplerea buzunarelor celor aflaţi la cârma ţării.
„Nu ne-am câştigat independenţa faţă de turci prin convenţiunea de la 1876, ci am cucerit-o la Griviţa şi Smârdan. În schimbul aşa-zisei independenţe politice, noi am dat jertfă întreaga cestiune economică”, scria, în 1892, academicianul Petru S. Aurelian, unul dintre cei mai importanţi economişti pe care i-a dat ţara noastră.
Petru S. Aurelian. Sursa foto: wikipedia
Ce presupunea tratatul din 1875
Tratatul semnat de România şi Imperiul Austro-Ungar la 22 iunie 1875 (convenţia avea să se aplice însă din 1 iulie 1876) nu făcea altceva decât să elimine aproape toate taxele vamale dintre cele două state.
Ministrul de externe din acea vreme, Vasile Boerescu, făcea o adevărată apologie a acordului vamal, pe care îl considera „semnul celei mai perfecte egalităţi, căci consfinţeşte libera trecere a cerealelor noastre, fără nicio plată vamală”.
Adevărul era însă numai pe jumătate spus căci, în acelaşi timp, toate produsele industriale prelucrate intrau în România tot fără taxă vamală. De altfel, timp de mulţi ani la rând, piaţa avea să fie dominată de produsele austro-ungare, cele mai greu lovite fiind morile, fabricile de ulei, cramele, tăbăcăriile şi distileriile.
Rapoartele economice din 1877 arată că mai bine de 50% din consumul intern de băuturi distilate era de provenienţă austro-ungară (deci scutit de taxă), iar „făina de Pesta” ocupa o nişă din piaţă de mai bine de 30%, ceea ce era imens. Situaţia era asemănătoare şi în ceea ce priveşte vinul.
Situaţia avea să se complice şi mai mult după ce austriecii, conştienţi de avantajul comercial nesperat, au început să acorde prime de export producătorilor săi de utilaje industriale, stârnind proteste vehemente din partea francezilor şi englezilor, care erau puşi într-o poziţie de netă inferioritate, dat fiind că ei erau nevoiţi să plătească taxe între 20 şi 30% din valoarea utilajelor livrate către România.
Situaţia a făcut ca investitorii acelor vremuri, chiar dacă la origine nu erau austrici, să aducă utilaje austrice pentru fabricile lor, exemple la îndemână fiind fabricile Ploll (bere) şi Dunăreana (paste făinoase) din Galaţi, despre care am scris în amănunt în ediţiile trecute.
Evident, se poate presupune că utilajele austriece erau de o bună calitate, însă, cu siguranţă, remarca nu este valabilă chiar pentru toate produsele firmelor din imperiul habsburgic.
Scandalul scufundă complet economia tinerei Românii
Relaţia comercială privilegiată cu Imperiul Austro-Ungar avea să declanşeze o presiune diplomatică uriaşă asupra tânărului stat român (să nu uităm că nu trecuseră decât 15 ani de la Unirea din 1859).
În scurt timp, guvernul Catargiu negociază acorduri similare şi cu Rusia (actul este semnat pe 27 martie 1876, cu doar trei zile înainte ca guvernul să pice), iar cabinetele ulteriore sunt nevoite să accepte, la rândul lor, numeroase alte compromisuri pentru a stinge scandalurile diplomatice.
Evident, totul se-ntâmplă cu preţul distrugerii economiei (şi aşa destul de precare) a ţării, ceea ce avea să atragă numeroase scrisori de protest ale industriaşilor români, dar şi ale agricultorilor.
„Noi, o ţară de podgorii, am ajuns să importăm de trei până la 12 ori mai mult vin decât importam acum câţiva ani şi să nu mai exportăm nimic. Ne gândim la celelalte articole de rând importate, precum făina, cânepa, lemne de construcţie, petroliu, cărămizi, ipsos, var, piei tăbăcite..., groaza şi dezgustul ne apucă. În România n-au mai rămas nici ouă de furnici ca să hrănim privighetorile, şi tot Austria ni le vinde!”, scria Petru S. Aurelian în anul 1885.
De altfel, chiar în acel an avea să izbucnească războiul vamal româno-austriac, ce avea să ducă la anularea păguboasei convenţii care, aproape un deceniu, a avut efecte dezastruoase asupra economiei naţionale.
Se încarcă comentariile...
