Cum ajungem prin eşecuri la succes. De ce este bine să trăim succesul, chiar dacă încă nu l-am obţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emoţiile  fac diferenţa între eşec şi succes
Emoţiile  fac diferenţa între eşec şi succes

Mulţi dintre noi sunt setaţi de şcoală, religie şi societate să facă cât mai puţine greşeli, pentru că altfel vor fi marginalizaţi şi ridiculizaţi şi îşi vor pierde familia şi locul de muncă. În realitate, cei care au reuşit cu adevărat în viaţă au avut parte de multe eşecuri înainte de a găsi calea proprie spre succes.

Când vorbim de eşec, trebuie să înţelegem că există o abordare subiectivă pe acest subiect în funcţie de fiecare persoană la care ne raportăm. ”Ce este eşecul pentru mine? Câte eşecuri majore am avut de-a lungul vieţii? Cum se manifestă eşecul asupra mea? Cine generează eşecul? Atrag cumva eşecul în viaţa mea? Sunt doar câteva întrebări pe care fiecare dintre noi ar trebui să şi le pună, iar dacă răspunde măcar la câteva dintre ele, va începe să înţeleagă cum funcţionează legea rezonanţei în cazul eşecului”, explică psihologul Stelian Chivu.

Atât eşecul, cât şi succesul, sunt percepute diferit de către fiecare dintre noi. Pentru unii eşecul poate însemna că nu au reuşit să facă un milion de euro într-un an, în timp ce pentru alţii succesul înseamnă învingerea unei boli sau faptul că au un acoperiş deasupra capului. Prin urmare, un eşec pentru o persoană poate însemna un succes, o mare realizer,e pentru altcineva.

Primul pas în calea spre succes este gestionarea corectă a eşecurilor. Nu este persoană care să nu fi avut mai multe eşecuri de-a lungul vieţii. ”Un studiu ce i-a avut ca subiecţi pe oamenii de afaceri a stabilit că 90% dintre ei au intrat în faliment sau insolvenţă la un moment dat, însă nu au renunţat. Fiecare persoană interpretează eşecul în funcţie de nivelul intelectual, emoţional şi cel fizic pe care îl au”, punctează Stelian Chivu.

Sunt situaţii în care frica de eşec sau chiar de succes crează adevărate blocaje la mulţi dintre noi. Mai pe româneşte, în funcţie de stările noastre, creierul dezvoltă sinapse neuronale, cum se numesc în limbaj de specialitate, atrăgând fie eşec după eşec, fie succes după succes.

Părţile pozitive ale eşecului

Deşi pare greu de crezut, eşecul are şi părţi pozitive. Pe mulţi dintre noi, eşecurile îi fac mai puternici, optimişti şi perseverenţi în atingerea scopului pe care şi l-au propus. ”Asta dacă nu te laşi pradă eşecului. Atât eşecul, cât şi succesul, sunt nişte energii. Depinde de fiecare dintre noi cum le asimilează, integrează şi manageriază”, subliniază psihologul Stelian Chivu.

Un eşec mental va atrage imediat şi o emoţie pe măsură, ce se va răsfrânge la nivelul corpului fizic. Persoana în cauză va fi tristă, deprimată, abătută, adusă de spate, cu tendinţă de îmbolnăvire, pentru că starea acesteia se va reflecta puternic şi la nivel fizic.

Succesul, ca şi eşecul, va fi măsurat diferit de către fiecare dintre noi, în funcţie de inteligenţă, educaţie şi gradul de cultură pe care îl are. O persoană, de exemplu, poate considera un succes faptul că a scăpat de o relaţie toxică. Şi succesul are părţi mai puţin plăcute, deşi poate părea ciudat. ”Succesul te poate ţine pe loc. Când ai succes într-o anumită zonă, continui să faci acelaşi lucru, fără să mai laşi noul să intre în viaţa ta. E ca şi cum te-ai plafona”, detaliază psihologul Stelian  Chivu.

Eşecurile vin, de regulă, pe fondul unor programe mentale pe care o persoană le împrumută de la alţii sau le dezvoltă de-a lungul vieţii. De exemplu, atunci când are aşteptări prea mari de la propria persoană, iar lucrurile nu ies aşa cum a plănuit, se crează terenul propice pentru instalarea unui aşa numit program de eşec, care va atrage în viaţa acelei persoane un eşec după altul.

Ce face diferenţa dintre eşec şi succes

Diferenţa dintre eşec şi succes o va face întotdeuna emoţia. La eşec, vom avea parte de o emoţie negativă, perturbantă, care îl dezechilibrează pe cel în cauză, în timp ce la succes emoţia este înălţătoare, eliberatoare, armonizantă cu tot ceea ce este în jur. ”Dacă reuşim să controlăm aceste emoţii, putem folosi această <<telecomandă emoţională>> pentru a trece rapid, chiar instantaneu, de la eşec la succes”, explică psihologul Stelian Chivu.

Primul pas pentru a trece de la eşec la succes este să acceptăm rezultatul, indiferent ce ne- adus el. Optimismul joacă un rol important în tot ceea ce ce facem şi de aceea este important ca fiecare dintre noi să ajungă la această stare, care mai devreme sau mai târziu ne va aduce succesul pe care ni-l dorim, indiferent că vorbim de viaţa personală sau de cea profesională.

Un alt element important în schimbarea mentalităţii şi emoţiilor noastre este să evităm să ne autojudecăm prea aspru. Mulţi dintre noi îşi induc singuri pase proaste, considerând că după un eşec vor veni şi altele, deşi nu au nici un motiv real să creadă asta. Prin urmare, trebuie să evităm autojudecata, autocompătimirea şi autopedepsirea. Starea mentală şi emoţională corectă este să trăim reuşita, chiar dacă ea nu s-a realizat încă.

”Dacă îi analizăm pe cei din jur, constatăm că majoritatea se chinuie la serviciu sau în viaţa personală, suferă de o boală, sunt pesimişti, deprimaţi, frustraţi, invidioşi şi lacomi. Prin urmare, înţelegem de ce aceştia tind să aibă mai multe eşecuri şi foarte puţine succese. Iată de ce este necesar să conştientizăm această stare de fapt şi să facem swich-ul, să comutăm de pe gândurile şi emoţiile negative pe cele pozitive. Acceptă deci posibilitatea eşecului pentru a obţine succesul”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite