Cum a ajuns dublu campion naţional un sportiv din Galaţi căruia federaţia română a refuzat să-i dea pentru concurs barca pe care se antrena la lot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Performanţa a fost realizată de caiacistul Gabriel Munteanu, de la CSŞ Galaţi. În faţa situaţiei de necrezut, tânărul a fost nevoit să concureze într-un caiac împrumutat de la o colegă de club. Faptul că nu era obişnuit cu ambarcaţiunea nu l-a oprit însă să ia două medalii de aur. Culmea este că alţi sportivi de la lotul naţional au primit bărcile pentru concurs.

Campionatele Naţionale de caiac-canoe viteză, desfăşurate în urmă cu câteva zile pe lacul Bascov au scos la iveală două premiere. Una dintre excepţii constă în faptul că sportivii de la Clubul Sportiv Şcolar (CSŞ) Galaţi au reuşit să ia, pentru prima oară în ultimii 25 de ani, trei medalii de aur în competiţia naţională. 

A doua excepţie este însă din altă zona, una întunecată şi revoltătoare, căci unul dintre sportivii gălăţeni, membru al lotului naţional, s-a pomenit în situaţia bizară de a fi şicanat chiar de către Federaţia Română de specialitate.

Sportivul în cauză se numeşte Gabriel Munteanu şi este considerat unul dintre cei mai talentaţi tineri caiacişti din România. El se antrenează atât cu lotul naţional de cadeţi, cât şi cu antrenorii Adrian şi Adina Maftei de la CSŞ Galaţi, iar la campionatul naţional ar fi vrut să i se permită să folosească ambarcaţiunea cu care s-a antrenat la lot, însă a fost refuzat categoric.

„A cam fost şicanat, pentru că nu a primit barca de la lot pentru a concura. Dacă ar fi fost la fel şi în cazul altora, am fi înţeles, dar cum unora li s-a dat barca de la lot, iar altora nu... Gabriel Munteanu a demonstrat însă că are valoare şi, foarte important, mare caracter. Plus ambiţia aferentă situaţiei”, a declarat antrenorul Adrian Maftei.

Folosind barca împrumutată de la o colegă de club (Teodora Maftei, una din fiicele antrenorilor de la CS Şcolar), ambarcaţiune cu care nu era acomodat, Gabriel Munteanu a făcut însă două curse extraordinare, devenind campion naţional la kaiac 1 atât la 500 de metri, cât şi la 1.000 metri.

Culmea este că gălăţeanul i-a învins în cele două curse chiar pe colegii săi de la lotul naţional, care, spre deosebire de el, au experienţa participărilor la campionatele mondiale şi europene şi, cum spuneam, au folosit caiacele puse la dispoziţie de federaţia de specialitate.

Cele două medalii de aur câştigate de Munteanu nu au fost singulare pentru delegaţia CSŞ Galaţi, excelent concurând la 1.000 de metri şi componenţii echipei din canoea de 4, Valentin Dublea, Daniel Tăbăcaru, Dragoş Zimblinschi şi Răzvan Lepădatu, care au devenit campioni naţionali la cadeţi. Toţi patru sunt elevi ai Şcolii Gimnaziale din Şendreni.

La aceeaşi competiţie, gălăţenii au mai obţinut şi două medalii de argint, prin Teodora Maftei (elevă la Şcoala „Dan Barbilian") la kaiac 1 - 1.000 de metri (cadeţi) şi Roxana Chiroşcă (LPS) la canoe 200 m (junioare II). Roxana a luat o medalie şi la 500 m, cea de bronz, la fel ca sora sa mai mică, Ana Maria (Şcoala Nr. 11), în cursa de canoe 500 m a cadetelor. Medalie de bronz a obţinut şi Andrei Goreac (LPS), în proba de canoe 500 m.

Bilanţul de medalii de la CN 2018 este un record al secţiei de kaiac-canoe de la CSŞ Galaţi pentru ultimul sfert de secol. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite