Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Cum a ajuns Ucraina să-şi caute originile în România. Mărturii teribile despre soarta eroului ucrainean Mazepa, ajuns simbol al oraşului Galaţi

15
4 Nov 2017 18:06:27
Autor: Costel Crangan
Ivan Mazepa în celebra bătălie de la Poltava, care l-a adus ulterior în România FOTO pictură de epocă
Ivan Mazepa în celebra bătălie de la Poltava, care l-a adus ulterior în România FOTO pictură de epocă

O echipă de istorici finanţată de fostul preşedinte al Ucrainei Viktor Iuşcenko caută mormântul eroului ucrainean Ivan Mazepa (1639-1709) în zona Galaţiului. Poveştile legate de ceea ce s-a întâmplat cu osemintele hatmanului la malul Dunării sunt cu totul fascinante.

Ieşit de câţiva ani din lumea politică activă, fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a pornit o adevărată cruciadă pentru restabilirea adevărului istoric în ceea ce-l priveşte pe controversatul hatman de cazaci Ivan Stepanovici Mazepa (1639-1709), personaj considerat în ţara sa, de ceva vreme (dar mai ales de la declanşarea crizei Crimeii), un erou naţional de importanţă majoră.

Totul pleacă de la faptul că, timp de decenii (începând cu perioada interbelică, dar mai ales după cel de-Al Doilea Război Mondial), biografia lui Mazepa a fost falsificată în mod grosolan de autorităţile bolşevice, cneazul fiind înfăţişat în manualele de istorie ca un aventurier pus pe îmbogăţire, care şi-a trădat ţara şi a provocat numai nenorociri poporului ucrainean.

După cum a mărturisit Viktor Iuşcenko cu prilejul unei vizite pe care a făcut-o în România, mai exact la Galaţi, la sfârşitul lunii octombrie a anului 2017, istoria Ucrainei trebuie rescrisă în ceea ce-l priveşte pe Mazepa, pe baza mărturiilor ce trebuie scoase la lumină cu foarte multă migală. De altfel, scopul pentru care Iuşcenko (însoţit de câţiva istorici de anvergură, finanţaţi de fundaţia fostului preşedinte) a vrut să ajungă la Galaţi este legat de faptul că în oraşul dunărean a ajuns şi a rămas (în anul 1710) trupul neînsufleţit al lui Ivan Mazepa.

Hatmanul fusese ucis la Tighina (în Republica Moldova) în războiul pe care ucrainenii (aliaţi cu suedezii) l-au purtat cu Rusia, iar o întorsătură a istoriei a făcut ca familia lui să fie nevoită să-l îngroape la Galaţi.

Visul lui Mazepa: o Ucraină independentă de ruşi

Ivan Stepanovici Mazepa s-a născut într-o familie bogată din localitatea Bila Ţerkva, de lângă Kiev (zonă controlată pe atunci de polonezi), şi a fost, încă din tinereţe, atras de cariera militară, dar şi de ideea scoaterii ucrainenilor de sub dominaţia străină. Este considerat, de altfel, părintele ideii de independenţă naţională a Ucrainei, fiind pentru ucraineni cam ceea ce reprezintă Avram Iancu pentru ardeleni.

Aflat la cumpăna dintre două puteri, i se pare mai eficientă o alianţă cu ruşii decât cu polonezii, aşa că urcă toate treptele ierarhiei militare şi administraţiei ţariste, iar în 1687, la 48 de ani, ajunge hatman al cazacilor zaporojeni (ucraineni), o funcţie care însemna, în fapt, că el era guvernatorul Ucrainei de est, ca provincie supusă puterii ruse.

Hatmanul Ivan Stepanovici Mazepa FOTO stampă din colecţia BVAU

O vreme, a fost considerat de ruşi un fel de erou naţional, căci trupele conduse de el erau întotdeauna victorioase în luptele la care lua parte, în special la frontiera de vest a Rusiei. De altfel, reputaţia războinicilor cazaci i se datorează în bună măsură lui Ivan Mazepa. Lucrurile aveau să cunoască însă o întorsătură ciudată la începutul secolului al XVIII-lea, atunci când Ivan Mazepa, ajuns la o vârstă venerabilă pentru acele vremuri (depăşise deja 60 de ani), se dă de partea puterilor vestice, atras fiind de ideea unei Ucraine independente de ruşi.

Într-o ultimă încercare de a câştiga respectul ruşilor, la 1709 (avea 70 de ani), el s-a aliat cu Carol al XII-lea, regele Suediei, şi a declarat război imperiului condus de ţarul Petru cel Mare. Ciocnirea dintre cele două armate s-a produs la Poltava, în iunie 1709, însă în ciuda eroismului cazacilor, ruşii au învins. A contat destul de mult şi faptul că o parte dintre cazaci, momiţi de ruşi cu titluri şi pământuri, şi-au trădat comandantul chiar în ajunul bătăliei.

Afurisit de Biserica Ortodoxă Rusă

Rănit grav, Mazepa avea să se refugieze în cetatea Tighina (acum pe teritoriul Republicii Moldova), sub protecţia turcilor. Ţarul Petru cel Mare îl declară după bătălie duşman de moarte şi pune pe capul lui o recompensă uriaşă, viu sau mort. Mai mult decât atât, Biserica Ortodoxă Rusă îl afuriseşte pe Mazepa, deşi până atunci el fusese considerat aproape un sfânt, după ce finanţase tipărirea a sute de evanghelii traduse în mai multe limbi. Ultima, o Evanghelie în arabă, fusese scoasă chiar la tiparniţa domnitorului român Constantin Brâncoveanu, pe banii lui Mazepa.

Cazacul avea să moară doar câteva luni mai târziu, din cauza rănilor, dar şi a vârstei înaintate, sfârşitul găsindu-l în tabăra sa din apropiere de Tighina, la Varniţa. Interesant este că sursele istorice sunt destul de neclare cu privire la data morţii hatmanului. Unele indică 9 august, altele 22 septembrie, iar altele 2 octombrie (după surse poloneze şi ucrainene), ba chiar şi 18 martie 1710 (după Mihail Kogălniceau).

Pictură de epocă înfăţişîndu-i pe regele Suediei şi pe Ivan Mazepa

Lucrurile sunt cumva lămurite de istoricul Paul Păltânea care, în „Istoria oraşului Galaţi“, menţionează: „La mănăstirea Sf. Gheorghe au fost reînhumate, la 18 martie 1710, osemintele hatmanului Mazeppa, după ce mormântul de la Varniţa fusese profanat de turci“ .

Profesorul gălăţean Arthur Tuluş, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, consideră, însă, că anatema n-ar fi neapărat o solicitare a ţarului, cât o consecinţă firească a faptului că armata ucraineano-suedeză s-a adăpostit de ruşi, după Poltava, în cetatea turcească Tighina. „Ucrainenii s-au adăpostit cu resturile armatei suedeze la Tighina, mai exact în satul Varniţa, raiaua turcească din Basarabia“, scrie conf. univ. dr. Arthur Tuluş în lucrarea „Hatmanul Mazepa în istoria oraşului Galaţi“.

Oseminte de trei ori risipite

Ivan Mazepa nu a păşit niciodată prin Galaţi, el şi-a dat ultima suflare la circa 300 de kilometri mai la est, la Tighina. Şi totuşi, cazacul are legături strânse cu oraşul dunărean. După moarte, trupul lui Mazepa este înhumat la Tighina (Bender, după denumirea turcă). S-ar părea că Mazepa are parte de o dublă înhumare, căci prima oară, mormântul este profanat şi trupul – scos la suprafaţă, fie de către patrioţii ruşi, fie de către jefuitorii de morminte.

Ulterior, Mazepa este dezgropat de cazacii loiali, care încearcă să-i ducă trupul la Ierusalim, acolo unde hatmanul ceruse, cu limbă de moarte, să fie îngropat. Obţin în acest scop şi un firman turcesc, însă călătoria se blochează la Galaţi. Turcii hotărăsc să nu lase convoiul funerar să meargă mai departe, drept urmare cei care transportă rămăşiţele se înţeleg cu preoţii din Galaţi şi îl înhumează pe Mazepa în Biserica Sfântul Gheorghe, într-o criptă specială. Cazacii fac o donaţie consistentă, constând în câteva mii de galbeni, şi cumpără şi două moşii vaste lângă oraş, spre folosinţa mănăstirii.


Biserica Sfântul Gheorghe, locul unde ar fi fost înhumat Mazepa FOTO Arhiva BVAU

Ritualul are o simbolistică anume, căci biserica respectivă, rezidită la 1664 (era ctitorie a lui Ştefan cel Mare), chiar pe malul Dunării, era închinată Ierusalimului, mai precis Sfântului Mormânt, deci pe undeva se îndeplinea dorinţa hatmanului.

Lungul drum al lui Mazepa prin Galaţi

Din anul 1710, soarta rămăşiţelor pământeşti ale lui Mazepa devine foarte complicată. Potrivit surselor istorice (Nicolae Iorga – „Istoria Românilor“), biserica/mănăstirea Sfântul Gheorghe a fost prădată de tătari în 1711, după înfrângerea lui Dimitrie Cantemir la Stănileşti, iar osemintele ar fi fost aruncate de păgâni în Dunăre, după ce au spart şi au jefuit toate criptele din incinta mănăstirii.

„Turcii năvălind şi jefuind Moldova, în anul 1711, au sfărâmat şi mormântul de cărămidă al hatmanului şi au risipit osemintele lui şi i-au spart piatra de mormânt, pe care erau săpate stemele Ucrainei, Poloniei şi a lui proprie. După retragerea turcilor, mormântul fu dres iarăşi, şi până în timpurile lui din urmă se mai vedea înăuntrul bisericii piatra lui de mormânt, deşi vătămată în parte“, scrie Nicolae Iorga în „Istoria Românilor“.

Se pare că, ulterior, osemintele ar fi fost adunate, unul câte unul, şi puse din nou în criptă. Acest lucru este confirmat de cel puţin două relatări istorice, aparţinând  călugărul polon Anton Wasniewski şi lui Mihail Kogălniceanu. „La 1840, preoţii ortodocşi ignorând până şi numele celui care era înmormântat în biserica lor, şi neştiind că în mormântul acesta se odihnesc rămăşiţele lui Mazepa, l-au deschis spre a înmormânta pe răposatul boier serdar Dimitrie Dereţchi Basa“, consemnează Kogălniceanu.

Însă osemintele nu şi-au găsit nici după aceea liniştea, fiind mutate, în jurul lui 1850, în curtea bisericii. „Câţiva ani mai târziu, rudele lui Dereţchi Basa, după ce au deshumat corpul pentru ceremonia de comemorare obişnuită în biserica ortodoxă, nu au mai putut reaşeza în vechiul mormânt resturile, ca urmare a unui ordin al guvernatorului Moldovei (apărut tocmai atunci, ce interzicea înhumarea în interiorul bisericilor). Astfel, au fost obligaţi să depună osemintele lui Dereţchi şi osemintele lui Mazepa într-un nou mormânt săpat în afara bisericii, în dreapta vestibulului“, scrie profesorul gălăţean Arthur Tuluş.

Rămăşiţele hatmanului Mazepa s-ar găsi îngropate pe malul Dunării FOTO Costel Crângan. 

Mai bine de 100 de ani, rămăşiţele pământeşti ale lui Mazepa rămân într-un loc. Mai precis, până în 1962, când autorităţile comuniste decid că este nefiresc să existe două biserici istorice pe malul Dunării, la nici 300 de metri una de alta, celalaltă fiind biserica fortificată Precista. În consecinţă, Biserica Sf. Gheorghe este demolată, ignorându-se fără jenă reglementările care protejau monumentele istorice.

Iată cum consemnează profesorul Tuluş, folosind mai multe surse istorice, momentul demolării bisericii: „S-a încercat dărâmarea ei prin infiltrarea unor jeturi de apă în temelie, pentru a fisura zidurile. Zidurile rezistând, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1962, distrugerea a început prin tragerea turlelor legate cu un cablu de un remorcher spre faleza abruptă“.

Bust în parcul Libertăţii

Odată cu dărâmarea bisericii, rămăşiţele lui Mazepa s-au pierdut. Se pare că osemintele că ar fi rămas sub ruinele bisericii şi s-au amestecat apoi cu molozul atunci când în zonă s-au construit blocuri. Alte surse spun că ar fi fost depozitate temporar într-o criptă din curtea Bisericii Precista, de unde au fost apoi mutate într-un cimitir al oraşului.

Paradoxal, însă, amintirea lui Mazepa avea să dăinuie, iar cartierele din centru – primele construite de administraţia socialistă la Galaţi – aveau să ia, printr-o întâmplare, numele cneazului cazac, deşi mai-marii vremii au trecut cartierul în proiect sub numele de „Stalin“.

„Amintirea lui Mazeppa a persistat printr-o întâmplare, şi anume prin anii 1961- 1963 în această zonă s-a instalat un şantier de construcţii ce avea ca scop construirea de blocuri. Barăcile acestui şantier au fost instalate pe o stradă mică, paralelă cu faleza Dunării. Numele acestei străzi era Mazepa încă din secolul trecut“, consemnează profesorul Arthur Tuluş.

Deşi nicio faptă din timpul vieţii cazacului n-a avut legătură cu Galaţiul, el s-a pricopsit cu o statuie la malul Dunării. Din 2009, în Parcul Libertăţii, de pe Calea Basarabiei, hatmanului Mazepa i s-a ridicat un bust. Monumentul a trezit destul de multe controverse, atât în ceea ce priveşte amplasarea, cât şi în ceea ce priveşte exprimarea artistică, însă, în cele din urmă, a intrat în cotidianul urbei.

Directorului Muzeului de Istorie din Galaţi, Cristian Căldăraru, remarca recent, cu ocazia zilei naţionale a Ucrainei, cum nu se poate mai bine pronunţata amprentă lăsată de hatmanul Mazepa în istoria comunităţii gălăţene. „În fiecare zi, cel puţin de două sau trei ori, îl pomenim pe Mazepa. Poate că nici ucrainenii nu-l pomenesc zilnic, aşa cum o fac gălăţenii“, a spus Căldăraru.

Se vor face săpături la Galaţi

Împreună cu Viktor Iuşcenko, la Galaţi a sosit, pe 25 octombrie 2017, o importantă delegaţie de istorici, iar primul pas în demersul de a descoperi momântul lui Ivan Mazepa a fost semnarea unui protocol de colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi, document fără de care nicio săpătură arheologică nu ar putea fi autorizată.

„Vizita a fost una neoficială. Universitatea noastră are un parteneriat foarte strâns cu cea din Ismail, acesta fiind motivul pentru care s-a dorit semnarea unui protocol de colaborare între noi şi fundaţia fostului preşedinte ucrainean, care-şi doreşte să descopere mormântul eroului lor naţional“, a declarat prof. univ. dr. Iulian Bîrsan, rectorul universităţii de stat gălăţene.

Viktor Iuşcenko şi echipa de istorici din Ucraina FOTO C Crângan

Pe lângă semnarea protocolului, vizita a inclus discuţii cu profesorii Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, cu reprezentanţi ai Muzeului de Istorie şi ai Primăriei Galaţi, pentru a fi clarificate o serie de aspecte juridice şi ştiinţifice legate de intenţiile echipei de istorici ucraineni. Deja s-a identificat un loc în care ar putea fi mormântul lui Mazepa, însă zona este destul de mare, de aproape un hectar, fiind acoperită în proporţie de 60% de mai mule clădiri: câteva blocuri, un hotel, un restaurant şi sediul Camerei de Conturi din Galaţi. 

Prima concluzie a fost că procedura va fi una de durată şi necesită o mulţime de aprobări speciale, motiv pentru care, după toate probabilităţile, nu se va trece la acţiune în teren mai devreme de vara lui 2018.

„Nu te poţi apuca de săpături arheologice până când nu se face o cercetare minuţioasă a arhivelor, până nu se studiază planurile Bisericii Sf. Gheorghe, până nu se găsesc eventual martori care au participat la demolare. Apoi, chiar dacă se vor găsi oseminte, cine garantează că sunt ale lui Mazepa? Trebuie găsiţi urmaşi pentru a preleva probe ADN, astfel încât identificarea să fie corectă. Cu un astfel de studiu deloc uşor de efectuat, trebuie întocmit apoi un dosar la Ministerul Culturii, pentru a solicita începerea săpăturilor arheologice“, a precizat prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu, unul dintre reprezentanţii părţii române la discuţii. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Michiu Stefan
4.11.2017, 19:15:17

A omagia un erou al altui popor, este un semn de reala civilizatie!Felicitari autoritatilor romane pentru acest demers!IHatmanul Ivan Mazepa a fost diabolizat de Puskin, intr-un poem-daca nu ma insel-numit chiar Poltava.Acest oras a mai dat un erou al poporului ucrainian:Semion Petliura, seful Statului independent ucrainian intre 1918-1920, autorul actualului steag al Ucrainei, asasinat de un tanar evreu in 1927.

+3 (3 voturi)
Lucifer
4.11.2017, 20:54:12

Interesant. Orice am zice, există o istorie comună în Est.

-1 (1 vot)
Ucrainianu Dan
4.11.2017, 20:54:48

Originea Ucrainienilor (cel putin al celor de la conducere) este Valaha ca si a Rusilor - RUS O scrie detailat Jan Długosz - Istoric Polonez Acest Istoric scrie clar ca Rutenii erau sub conducere VALAHA Rusii sunt descrisi a fi (Clasa conducatoare) Romani - descrierea este facuta de Musulmani/Arabi Din colectia Iluminati

+2 (4 voturi)
Ucrainianu Dan
4.11.2017, 21:07:17

Apropo, detaliile le-am gasit aici: http://historum.com/ancient-history/62034-goths-vandals-really-germans.html

-1 (1 vot)
Ucrainianu Dan
4.11.2017, 21:10:35

Am uitat sa specific relatia Viking = Vliki, Vloh, Valah,etc = VALAH Exact cum Musulmanii sau Arabii au chemat CONDUCATORII tribului "RUS" Pardon acestia s au referit la Conducatorii tribului "RUS" a fi Romani Interesant nu? Din aceeasi colectie = ILUMINATI

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (15)