Cum va arăta cea mai spectaculoasă seră de plante exotice din ţară. Va avea palmieri de 20 de metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se lucrează la sera de plante exotice, sursa: CJG
Se lucrează la sera de plante exotice, sursa: CJG

Lucrări avansare la sera de plante exotice de la Grădina Botanică din Galaţi. Se montează fierul şi sticla la spaţiile expoziţionale ale serei tropicale şi se lucrează în continuare la segmentul unde vor fi organizate diverse expoziţii temporare.

Sera de plante exotice se construieşte în curtea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi este o investiţie a Consiliul Judeţean Galaţi, de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectul prevede consolidarea scheletului metalic existent, montarea unor geamuri speciale pentru sere, realizarea instalaţiilor de climatizare şi irigaţie, dotarea serei, montarea unei centrale termice, precum şi construcţia unui spaţiu pentru expoziţiile temporare.

Sera va avea specii de cactuşi din Mexic, Brazilia, Peru, Venezuela, Argentina şi specii de aloe din Africa şi America de Sud. În corpul vertical al serei vor fi specii de curmali, cocotieri, Papaya si palmieri din Asia (China, Japonia, Laos, Indonezia), America de Nord (Florida si Colorado), din America de Sud (Mexic, Brazilia, Argentina, Guatemala), Madagascar, Malta şi Insulele Canare.

„Inesteticul schelet metalic din curtea Grădinii Botanice, care a fost abandonat acum mai bine de 20 de ani, se transformă într-o spectaculoasă seră de plante exotice. La finalul lucrărilor, vizitatorii vor putea admira palmieri de aproape 20 de metri înălţime, arbori de cafea, portocali, bananieri, cactuşi, liane şi diverse plante mediteraneene”,  spune Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

sera

Obiectivul va fi unul de interes pentru comunitate, dar şi pentru judeţele învecinate precum Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui şi Buzău, spun autorităţile locale. Noua seră va atrage circa 300.000 de vizitatori anual. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Drumul spre kitsch al unui conac boieresc schimonosit cu termopane. „O imagine deprimantă...”

Turnul în stil american de la Dunăre, care se vede din patru zări. A fost ridicat de comunişti, chiar în „oraşul roşu“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite