Galaţi

articolul anterior articolul urmator

Cum sunt atraşi tinerii din România să devină consumatori şi apoi traficanţi de cocaină. Ce nume de cod avea drogul

0
29 Jun 2022 05:57:37
Autor: Valentin Trufasu
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Poliţia a fost nevoită să trimită investigatori sub acoperire pentru a afla modul de operare al unei reţele de traficanţi de droguri care acţiona în sud-estul României. Dealerii vorbeau codat la telefon şi îi atrăgeau treptat pe consumatori în distribuţia cocainei.

Curtea de Apel Galaţi a condamnat definitiv pe 27 iunie o grupare infracţională la pedepse cuprinse între 4 ani şi 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare efectivă pentru trafic de droguri de mare risc. Cei care au cumpărat droguri de la traficanţi, fiind vorba de 11 persoane, au primit pedepse cuprinse între 6 luni şi an şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării. Decizia instanţei nu este definitivă.

Principalii protagonişti în afacerea cu droguri sunt Marian Gheorghe (4 ani şi 6 luni de închisoare), Dumitru Cozma Gabriel (5 ani şi 6 luni de închisoare), Florin Baciu (4 ani şi 6 luni de închisoare) şi Ionuţ Decu (4 ani de închisoare).

Discuţii telefonice codate

Potrivit DIICOT, traficanţii au vândut cantităţi impresionante de cocaină în Galaţi şi Brăila. Pentru că erau foarte greu de prins, procurorii au autorizat folosirea mai multor investigatori sub acoperire, care au cumpărat în mai multe rânduri droguri de la dealeri şi au aflat în cele din urmă modul de operare al acestora.

„Acţionând în baza ordonanţei, în data de 22.11.2018, în jurul orei 22.30, colaboratorul sub acoperire s-a întâlnit cu tânărul cunoscut sub apelativul „G.”, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Brăila şi a cumpărat de la acesta o doză ambalată în folie din plastic de culoare albastră, ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă, cu suma de 500 de lei. Inculpatul G.M. i-a precizat colaboratorului faptul că deţine o cantitate importantă de cocaină pe care doreşte s-o comercializeze şi că îl poate contacta oricând pentru realizarea unor tranzacţii, cu precizarea ca discuţiile telefonice să fie codate, fără a se face referire la cantităţi şi sume de bani, pentru a nu atrage atenţia organelor de poliţie“, se arată în rechizitoriul trimis instanţei. 

Substanţa procurată de colaboratorul investigatorului a fost supusă unei testări preliminare, reacţionând pozitiv pentru cocaină. Cantitatea de 0,65 grame rămasă în urma efectuării analizelor de laborator a fost depusă la Camera de corpuri delicte a IGPR, cu dovada din data de 28.01.2020.

Atraşi în afacerea cu droguri

Traficanţii foloseau cartele prepay şi vorbeau mereu codat, stabilind doar locul de întâlnire, fără să facă referire la droguri şi bani. Mulţi din consumatorii de droguri au fost convinşi de traficanţi, dar şi de sumele mari de bani pe care le obţineau din vânzarea de cocaină să devină dealeri pentru gruparea infracţională.

„Inculpatul a fost iniţial consumator al acestui tip de droguri, împrejurări în care a intrat în cercurile frecventate de dealerii şi consumatorii de cocaină din municipiul Brăila, făcându-şi numeroase cunoştinţe şi realizând gradul de profitabilitate al unei “afaceri” derulate în acest domeniu“, arată procurorii. 

În toamna lui 2018, inculpatul G.M. a trecut de la consumul de cocaină către distribuţia acestui tip de droguri, printre apropiaţi. El şi-a făcut un cerc foarte numeros de clienţi pentru cantităţile de cocaină pe care le comercializa, de peste 40 de persoane. 

„În activitatea infracţională, inculpatul a abordat un mod de operare foarte prudent, bazat pe o serie de măsuri de siguranţă concepute a asigura clandestinitatea operaţiunilor cu droguri. Astfel, în primul rând inculpatul a folosit pentru a ţine legătura cu consumatorii şi “partenerii de afaceri” cartele prepaid, pe care le schimba periodic, pentru a asigura conspirativitatea activităţii infracţionale şi a reduce riscurile de a fi depistat cu ocazia efectuării unor tranzacţii cu droguri“, detaliază anchetatorii. 

Ce cuvânt foloseau traficanţii când vorbeau de cocaină

În al doilea rând, tranzacţiile erau convenite în cadrul unor convorbiri telefonice derulate într-un limbaj banal şi codificat. Comunicarea era redusă la minimul necesar - doar stabilirea locului de întâlnire, fără a se face nicio menţiune privind obiectul acestor întâlniri, ce se subînţelegea, ori se făcea referire codată la tranzacţiile cu droguri. 

Spre exemplu, într-o convorbire telefonică derulată de G.M. cu J.V. în ziua de 31.03.2019, referirea la droguri se face codificat, prin folosirea termenului „fier”, pentru a deruta.

Anchetatorii au descoperit că doar unul dintre traficanţi, Marian Gheorghe, a vândut, în perioada noiembrie 2018 – iulie 2019, cel puţin 110 grame de cocaină, iar printre cumpărători s-au numărat şi investigatorii sub acoperire ai Poliţiei.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Instrument de mare precizie pentru chirurgia craniană, inovaţia unei studente din Galaţi

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările